DEZVALUIRI INCENDIARE: Roibu ar intenționa să preia ce a mai rămas din Oltchim

Dezvaluiri socante ale jurnalistului Silviu Manastire, la un post de televiziune. El a vorbit despre Mai exact, afacerile dubioase din spatele personajului principal al afacerii Oltchim, Constantin Roibu. Toate aceste dezvaluiri vin in contextul in care acum combinatul este scos la vanzare pe bucati, iar jurnalistul se arata surprins de faptul ca procurorii DNA nu au miscat niciun deget pentru a descoperi faptele de coruptie de la Oltchim.

Una dintre cele mai interesante fraze rostite de jurnalistul Silviu Manastire este aceea legata de faptul ca, daca DNA ar incepe o ancheta la Oltchim Ramnicu Valcea, multi politicieni si-ar face drum spre puscarie. Evident, este vorba si despre politicieni din Valcea, dar si din alte zone ale tarii, precum si de oameni de afaceri si de nume grele din judetul nostru.

Iata insa dezvaluirile lui Silviu Manastire:

„Este foarte bine că DNA arestează politicieni pentru 1 milion de euro spagă sau doar pentru 50 de mii de euro. Este la fel de adevărat că ANAF nu se chinuie să recupereze prejudiciile de sute de milioane de euro stabilite de judecători în dosare de corupție. Însă în România s-au dat tunuri atât de mari, atât de complexe, încât putem vorbi despre corupție sistemica. Ramuri întregi ale economiei au fost capusate politic: de la energie, la terenurile pentru agricultura sau industria chimică. Azi o să va vorbesc despre <afacerea Oltchim>, unul dintre cele mai mari tunuri date economiei naționale. O afacere ce nu a trezit încă interesul procurorilor DNA deși există documente și fapte certe.

Combinatul de la Vâlcea, Oltchim, se află în procedura specială de administrare dar a fost prejudiciat conform unor documente cu o sumă de peste 700 de milioane de euro. În 2013 guvernul Ponta a șters datoriile combinatului iar acum Uniunea Europeană a declanșat o anchetă privind un posibil ajutor de stat. Decizia de a șterge datoriile părea una benefică altfel Oltchim intră cu siguranță în faliment. Însă aceste datori uriașe au reprezentat de fapt furtul politic executat la Oltchim. Furtul a fost șters, dar probele au rămas. Azi, cel mai mare combinat chimic din sud- estul Europei mai funcționează la 30 la sută din capacitate și reușește totuși să rămână pe linia de plutire.

Personajul principal al afacerii Oltchim se numește Constantin Roibu. El este cunoscut în mediile de specialitate sub numele de <Generalul>. Dacă printr-un miracol acest Roibu ar ajunge în față procurorilor și ar vorbi despre afacerea Oltchim din ultimii 20 de ani mulți politicieni cu gretate ar trebui să-și facă bagajele pentru arest. Roibu este un personaj despins parcă din filmele cu oligarhi ruși, numele sau a fost protejat în mass media centrală în timp ce combinatul Oltchim plătea publicitate televiziunilor naționale. În anul 2014 procurorii DNA au primit un raport amănunțit al activității Oltchim din care reiese, cu documente, implicarea generalulu Roibu în capusarea combinatului. Rețetă capusarii Oltchim era simplă: companiile care vindeau produsele Oltchim făceau parte din gruparea de interese a directorului Roibu. La rândul lor companiile care furnizau materii prime către Oltchim aveau legături cu același general Roibu.

Auditul făcut la Oltchim arată că managementul societății a vândut produse sub costul de producție unor companii controlate direct sau indirect de <managementul societății>, inclusiv către firme localizate în paradisuri fiscale. Prejudicul estimat doar în intervalul 2009-2012 ar fi de aproximativ 105 milioane euro. În mod direct, cu documente de la registrul comerțului s-a dovedit că apropiații lui Roibu și familia să dețineau o serie de companii care furnizau sau vindeau produse în numele Oltchim. Gașcă lui Roibu avea sub control companiile Chempro Chemicals, Protectchim, Comchim Chemical, Oltgrup PVC sau Euro Urethane. Alte documente arată cum două companii offshore Calvi Trade din Cipru și POLCHEM din Liechtenstein au preluat active ale Oltchim în bază unor creanțe neîncasate. O altă companie, Bulrom Gas deținută de un cetățean moldovean a devenit prin decizia lui Roibu principalul furnizor de propilenă al combinatului. Bulrom Gas a preluat apoi diverse părți din combinat.

Jurnalistul de investigație Dan Badea susține, citând surse din zonă combinatului, că generalul Roibu ar controla un sfert din creanțele combinatului estimate la câteva sute de milioane de euro. Pe bază acestor creanțe Roibu ar intenționa să preia ce a mai rămas din Oltchim. Recent, Roibu a reușit să pună mână pe secția de PVC (cea care produce profilele termopan) printr-un contract de închiriere către o firmă din Galați. Compania cu pricină a fost înființată de mamă unuia dintre copiii generalului Roibu.

Toate aceste informații reprezintă poate 1 la sută din epopeea jafului de la Oltchim. Însă în mod ciudat procurorii DNA nu anchetează afacerea Oltchim, poate din cauza că personajul poveștii, generalul Constantin Roibu, nu este <o vedetă publică>. Oltchim este o companie națională de interes strategic. O să ne trezim azi- mâine că Rusia va prelua combinatul Oltchim și vom pierde astfel ultima bucată din industria chimică a României. Nu-i așa că ne merităm soartă?!”.

foto: publipro.ro

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

4 thoughts on “DEZVALUIRI INCENDIARE: Roibu ar intenționa să preia ce a mai rămas din Oltchim

  1. Asa ceva… ce imi pare cel mai rau, ca oameni ca tatal meu care au pus bazele OLTCHIM RM VALCEA CU ADEVARAT, ADICA EL SI CU DIRECTORUL DE ATUNCI AU INCRPUT CLADIREA LA PROPRIU A OLTCHIM, AM POZA CU TATA SI DIRECTORUL PE O PLATFORMA DE MII KM DE TEREN GOALA, ACUM ZACE N MORMANT, PT CA DIN CAUZA POLUARII DIN OLTCHIM A MUROT IAR EU MI AM POERDUT TOATA DANTURA PT CA AM MOSTENIT TOXICITATEA, IAR ALTI PARLITI CARE SE PLIMBA IN ULTIMELE LIMUZINE S AU IMMBOGATIT, DATORITA UNOR INGINERI SI DIRECTORI VECHI CARE AU INVENTAT OLTCHIMUL. NU MI ADUC AMINTE CA ACEST ROIBU SA FI VENIT LA MAMA SA I OFERE CEVA BANI IN MEMORIA TATALUI MEU, ING. RUS IOAN!!! RUSINEEEEEEEEE MAAAAA !!!!

  2. Mai întâi o corectură: secția RAMPLAST (care produce profile de ferestre nu „a fost înființată de mamă unuia dintre copiii generalului Roibu” (să înțelegem de aici că Roibu are și copii în afara căsniciei?), ci a luat ființă ca secție de producție în cadrul OLTCHIM-ului. Da, este posibl ca, ulterior, Roibu să o fi făcut cadou uneia dintre numeroasele sale amante! Apoi, dacă este să fie anchetat C. Roibu, să fiu întrebat și eu ce și cum, fiindcă în plus față de documentul care-l indică pe Roibu ca principal vinovat pentru halul în care a ajuns cel mai mare și mai eficient combinat chimic din sud-estul Europei, eu pot oferi unele amănunte în plus. Astfel, aș sugera ca ancheta să aibă în vedere următoarele aspecte:
    1. De ce ani de zile societățile comerciale înființate prin externalizarea unor activități din cadrul OLTCHIM-ului, au avut profituri, iar OLTCHIM-ul numai pierderi?;
    2. Să se cerceteze arhiva cu procesele verbale ale CTE-urilor și să se afle câte aprobări de declasificare de la cal. I-a, la cal. a-II-a ale unor produse exportate s-au dat. Este vorba în special despre PVC, unde Roibu, la înțelegere cu importatorii, le cerea acestora să facă reclamații de calitate false la PVC-ul comandat și primit, ceea ce, evident, le convenea de minune, mita oferită lui Roibu era cu mult mai mică decât diferența de preț a mărfii de la cal.I-a la cal. a-II-a înmulțită cu cantitatea de PVC importată. Am dovada acestei hoții ordinare! Prin 1997, sosește la mine o astfel de reclamație, deși eu nu aveam nicio atribuție în rezolvarea reclamațiilor de calitate ale produselor exportate, eram șeful Laboratorului „Cercetare PVC”, iar asta era treaba CTC-ului, a secției productive și a Serviciului Export. Eu am demarat îndată verificarea reclamației respective (am analizat de câte trei ori fiecare contraprobă din lotul de PVC exportat și același lucru l-am cerut să-l facă și CTC-ul) și… surpriză! – PVC-ul exportat era exact ceea ce ceruse ca parametrii calitativi un macaronar (ei, cu ăștia îi plăcea lui Roibu cel mai mult să facă astfel de… „afaceri”, deh – lichele și secături ca și noi!), nici vorbă de vreo abatere a vreunui parametru de calitate de la specificația primită de la importator! Mi-a mai atras atenția ultima frază a macronarului în care ipochimenul ne amenința că dacă nu vrem să ni se refuze marfa, să-i aprobăm noi ca el să o plătească la prețul ca pentru cal. a-II-a! Eu mi-am făcut datoria și am întocmit raporttul de expertiză cu concluzia că reclamația nu se confirmă și este în totalate falsă. Dar, pentru că am înțeles care-i „șmecheria”, am adăugat la sfârșit și o ultimă apreciere pur personală: „…doar dacă asta (adică fix ceea ce cerea macaronarul) nu este o practică uzuală la nivelul conducerii OLTCHIM”. A doua zi mă sună Roibu și-mi urlă în telefon: „Ce te bagi tu, bă?!”. Nu vă pot reproduce aici ce i-am răspuns și i-am trântit telefonul în nas!
    3. De ce niciun produs al OLTCHIM-ului nu era vândut direct de OLTCHIM, ci numai prin intermediari (aceștia nici nu vedeau produsele pe care le vindeau, ci făceau numai documentele de vânzare, evident, la prețuri de 2-5 ori mai mari decât cele de achiziție, care, de cele mai multe ori erau mai mici decât prețurile de producție!; nu vă sună cunoscută această metodă de furt?; a se vedea aburul furnizat de CET USG-ului!)
    4. Să se cerceteze câți bani a încast Roibu din așa-numitele „drepturi de autor”! Sume URIAȘE, cele mai multe pe nedrept!!! Aceste drepturi sunt recompense acordate autorilor de brevete de invenție, ca parte (max. 10%) din profitul realizat pe termen de 3 sau 5 ani prin aplicarea lor în producție. Or, Roibu nu scris în viața lui un brevet de invenție, deși pe aproape toate este trecut ca prim autor și cu cea mai mare contribuție! Cele mai multe brevete de invenție pe care Roibu figurează ca prim autor, sunt fictive și nu au fost aplicate niciodată! Aproape toate au fost scrise în birou, „din burtă”, de către un fost securist de la ICHECHIM (apropo, când de cele mai multe centre și institute de cercetare din România s-a ales praful și pulberea, ICHECHIM rezistă!; oare, de ce?) și, deși niciodată aplicate, îi erau… plătite într-un timp record de la așa-numita aplicare în producție, uneori la mai puțin de 1 an! Culmea, unele brevete așazis aplicate se refereau la pesticde pe care OLTCHIM-ul nici nu le mai fabrica la vremea în care Roibu mințea că ar fi fost aplicate! Desigur, infracțiunea se numește FALS ȘI UZ DE FALS CU ÎNSUȘIREA DE FOLOASE NECUVENITE!
    5. Roibu are un doctorat, nu? Să ne spună și nouă când a făcut el cercetare! Răspuns: NICIODATĂ! Doctoratul și l-a cumpărat „cu banu’ jos!”.
    6. Când OLTCHIM-ul „se scălda” în bani, Roibu a aruncat cu nemiluita banii pe fereastră dându-i pe fel de fel de achiziții aiuristice, de la instalații vechi din exterior (a se vedea instalația de Lindan din Spania, care n-a funcționat niciodată, produsul fiind interzis de a se mai utliza pe plan mondial de ani buni de zile din cauza toxicității lui – este cancerigen!) la… conserve, găini, porci și FNC-uri – ce avea OLTCHIM-ul de-a face cu aceste unități de producție care erau falimentare și au înghițit o groază de bani pentru a fi modernizate?!
    7. Roibu a cumpărat partea de chimizare de la ARPECHIM Pitești (idee lansată de noi, cei de la Centrul de Cercetări, încă din 1987!), când era prea târziu, iar această achiziție a înghițit o altă groază de bani pentru a fi repornită și nu a mai pornit niciodată! Când s-a pus problema privatizării ARPECHIM Pitești, Roibu a stat ca prostul cu mânile-n sân în loc să se ducă la guvern și să bată cu punul în masă strigând că OLTCHIM are nevoie de jumătate din ARPECHIM Pitești (etilenă, propilenă), să fie atent guvernul când face această pivatizare. Prin 1996, pentru a elimina dependența de ARPECHIM Pitești privind aprovizionarea cu etlienă și propilenă, două materii prime esențiale pentru OLTCHIM, am propus ca, pe câmpul petrolifer Băbeni să se construiască o rafinărie și un sector de chimizare a fracțiilor petroliere rezulate de la rafinare, cu producerea în principal de etilenă și propilenă, dar și a altor produse valoroase (polietilenă, polipropilenă etc.). Credeți că am fost ascultat?
    Aș mai avea multe de spus, dar mă opresc aici… Mai precizez doar că Roibu nu va fi anchetat niciodată, și asta pentru simplul fapt că dacă el ar cădea în groapă, pe mulți ar trage după el! Țară de lichele, țară de ssecături…

  3. Domnilor, de ce nu ați făcut ceva atunci, si acum peste noapte sunteți ,,Alba ca zăpada” ? Trebuia să ieșiți atunci în presă cu aceste fevluiri
    Vrem si noi sa vedem cate sesizari ați avut? Niciuna- deci ati fost complici. Cat despre ce a făcut unu, altu a fost si a rămas la fel. Si acum sunt aceleași practici, s- a schimbat nimica. Toți vorbesc pe la colțuri, toți au dovezi si toți stau si inghit. Au rămas aceleași practici, aceleași firme , aceleași hoții. Eu as fi ferici, ca să vină și sa- l cumpere Roibu, dar nu cred. Eu cred că o să fie tăiat pentru că așa vrea UE. Si domnule Patrascu, stați liniștit că poate veniți înapoi când se privatizează, aveți un loc în fata la prezidiu în Uzină PVC-ului.
    Cat despre Domnul Mănăstire a rămas același frustat care nu s-a lins pe mâini de sponsorizare de la Oltchim. Sa vina si el la Administratorii capabili sa-i dea ca aceștia au luat 2,5 milioane euro în 2 ani fără să facă nimica. Așa că ce să mai zicem……

  4. Eu m-am trezit peste noapte? Eu, complice? Eu vorbesc pe la colțuri? Haida, de! Habar n-aveți de când eu tot „dau” în Roibu! Încă de pe vremea când Roibu era… „pe cai mari”, riscând în permanență să fiu linșat de pupătorii lui în fund. Ironia dvs. este ieftină (habar n-aveți, iarăși, că PVC-ul a dus în spate ani de zile OLTCHIM-ul!) și vă dezvăluie caracterul cel puțin indoielnic, precis l-ați votat ca primar pe fostul pușcăriaș, iar acum vreți ca Roibu să revină la conducrea OLTCHIM-ului! Cu ce cap judecați, dvs. și alții ca dvs., cei care mi-au împuiat capul înainte de ultimile alegeri cu părerea că „da, dom’le, o fi furat da’ a și făcut”? Care vă sunt reperele morale? Este uluitor cum întotdeauna criminalii se întorc la locul crimei. De altfel, nu mă miră, idealul celor mai mulți români este să fie curvari, bețivi și hoți, altfel de ar fi urlat ca dobitocii înaintea turului doi de la penultimile alegeri prezidențiale: „Ne place, e de-al nostru, îl votăm!”? Cum spuneam: ȚARĂ DE LICHELE, ȚARĂ DE SECĂTURI…

Comments are closed.