VÂLCEA – FOCURI de ARMĂ în TRAFIC pentru oprirea unui ADOLESCENT ce se afla la volanul unei AUTOUTILITARE

Poliţiştii vâlceni au fost nevoiţi să facă uz de armă în cazul unui adolescent, care s-a urcat la volan deşi nu deţinea permis de conducere şi care a fugit de oamenii legii. S-a întâmplat zilele trecute pe DN 7, urmărirea pornind din municipiul Râmnicu Vâlcea şi finalizându-se în comuna Bujoreni. Băiatul s-a ales cu un dosar penal, el fiind la un pas de a provoca o tragedie pe drum.

„Polițiștii Serviciului Rutier, aflându-se în municipiul Râmnicu Vâlcea, au efectuat semnalul de oprire unei autoutilitare, aceasta continuându-și însă deplasarea, către Călimănești. Polițiștii au pornit în urmărirea mașinii, soferul refuzând în continuare să oprească, intrând în comuna Bujoreni.

Autovehiculul urmarit si-a mărit viteza de deplasare, circuland mai mult pe sensul opus și existand pericol de producere a unor evenimente rutiere, motiv pentru care, polițiștii au executat mai multe focuri de armă, mașina oprindu-se, iar pasagerii și șoferul fugind de la fața locului.

Polițiștii au reușit depistarea a doi dintre ocupanții mașinii, iar ulterior, la sediul poliției s-a prezentat și șoferul, un băiat de 16 ani, din Bujoreni, dovedindu-se că acesta nu are permis de conducere. Polițiștii au înregistrat un dosar penal pe numele băiatului” – precizează IPJ Vâlcea, într-un comunicat de presă.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like