Patru TRAFICANŢI de DROGURI din VÂLCEA, trimişi în JUDECATĂ. Vezi cine sunt!

Patru tineri din judeţul Vâlcea, ce s-au dovedit a fi traficanţi de droguri, au fost trimişi în judecată miercuri, 21 februarie 2018. Nicolae Cismaru, Ionel Cristian Tănăsie, Petre Daniel Zmaranda (zis şi Pepsi) şi Ioan Lucian Popescu se află în arest preventiv în acete momente, ei fiind prinşi de procurorii DIICOT Vâlcea şi poliţiştii de la SCCO Vâlcea la sfârşitul lunii ianuarie.

În data de 29 ianuarie 2018, în urma a şapte percheziţii ce au avut loc în diferite locaţii din judeţ, procurorii DIICOT şi poliţiştii SCCO Vâlcea au descoperit culturi de cannabis la reşedinţele celor patru tineri, dar şi 1 kilogram de cannabis introdus ilegal în ţară din Grecia.

Tinerii Nicolae Cismaru, Ionel Cristian Tănăsie, Petre Daniel Zmaranda (zis şi Pepsi) şi Ioan Lucian Popescu au fost arestaţi imediat, mai ales că unul dintre ei este recividist, el fiind condamnat cu suspendare într-un alt dosar tot de trafic de droguri.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi pentru „introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept”, traficanţii riscă o pedeapsă „cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi”.

You May Also Like