FOTO: ACCIDENT pe DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Piteşti. Doi minori transportaţi la spital

Traficul este blocat total pe DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Piteşti, în urma unui accident ce s-a petrecut pe raza localităţii argeşene Drăganu.

În evenimentul rutieri au fost implicate un TIR și un autoturism, fiind vorba de o coliziune frontală. Șoferul TIR-ului a rămas blocat în cabină, fiind solicitată descarcerarea la fața locului. În autoturismul implicat era o familie cu doi copii, minorii cu vârste de 11 şi 16 ani fiind răniţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean Piteşti.

Aşa cum spuneam, traficul în zonă este blocat, politiștii începând să dirijeze circulația pe un singur sens alternativ.

You May Also Like