Ca-n fiecare an, după examenul de bacalaureat, vă prezentăm un top al liceelor din Vâlcea în funcție de gradul de promovare. Anul acesta două
Day: iulie 8, 2019
Pe ce LOC se situează VÂLCEA în ţară după rata de promovare la BAC
Rezultate dezamagitoare ale absolvenților clasei a XII-a din județul Vâlcea. Procentul de promovare la bacalaureat în 2019 este de 64,70%, Vâlcea situându-se pe locul
SCM Râmnicu Vâlcea s-a întâlnit cu suporterii
SCM Ramnicu Valcea este o echipa care si-a castigat incet, dar sigur, iubirea neconditionata a valcenilor. Inca de la infiintare, cu ajutorul unui management
POLIȚIA VÂLCEA: Topul vitezomanilor prinși pe șoselele județului (foto)
Pentru că au constatat, în urma unei analize, că în primele 5 luni ale acestui an, la nivelul județului Vâlcea, principala cauză de producere a
CONTRACTE SEMNATE: Finanțare pentru locuințe sociale în Râmnicu Vâlcea
Luni, 8 iulie, primarul Mircia Gutău a semnat două contracte de finanţare privind noi locuinţe sociale realizate în municipiu în baza Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr.
VÂLCEA – REZULTATE BAC 2019. Nicio medie de 10 în județul nostru!
Ministerul Educației a publicat rezultatele la examenul de bacalaureat 2019, înainte de contestații. În Vâlcea, circa 2700 de absolvenți de clasa a XII-a au
FOTO. ACCIDENT la BĂBENI. O victimă!
O persoană a fost rănită în urma unui accident ce a avut loc în această dimineață de luni, 8 iulie 2019, pe DN 64,