OFICIAL! Vezi când e gata traseul autostrăzii Piteşti – Vâlcea – Sibiu

 

Conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat că studiile geotehnice necesare autostrăzii Piteşti – Vâlcea – Sibiu sunt în plină desfăşurare pe loturile 1,4 şi 5.

Directorul general al companiei Cătălin Homor vine însă cu noutăţi şi susţine că până pe 15 septembrie va fi definitivat tot traseul autostrăzii Piteşti – Vâlcea – Sibiu.  „Consultantul Comisiei Europene, JASPERS, a emis nişte observaţii acum ceva timp. Miercuri a avut loc o şedinţă în care a fost prezentat modul de implementare a observaţiilor. Estimez că până la 15 septembrie vom avea tot traseul definitivat” – a declarat şeful CNADNR.

Potrivit reprezentanţilor companiei, investigaţiile geotehnice în teren sunt realizate în proporţie de aproximativ 75% pe secțiunea 1 Sibiu – Boiţa, 80% pe secțiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti şi aproximativ 35% pe secţiunea 4 Valeni – Curte de Argeş.

Un detaliu important este acela că în cazul autostrăzii Piteşti – Vâlcea – Sibiu, oficialii de la Drumuri iau în calcul posibilitatea de a nu mai merge la pachet cu toate loturile, având în vedere că porţiunile de drum din munţi sunt mai dificil de realizat, şi nici cu proiectare şi execuţie pe acelaşi contract.

„Evaluăm posibilitatea de a lansa loturile independent” – a mai spus Cătălin Homor, care estimează că în martie anul viitor vor fi scoase la licitaţie contracte pentru Proiect Tehnic şi Autorizaţie de Construire pentru loturile 1 şi 5. Deşi vor fi scoase la licitaţie separat, loturile din autostrada Sibiu-Piteşti vor putea fi deschise circulaţiei la finalizarea construirii fiecăruia, întrucât au noduri de descărcare la capete.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.