DOCUMENT BOMBĂ: Unchiul lui Buican, denunțătorul lui Bușagă

În urmă cu două săptămâni s-a înregistrat o premieră absolută în România. Primarul comunei Berislăvești – Vâlcea, Ion Bușagă, a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) după ce fusese condamnat la închisoare cu suspendare de Tribunal și Curtea de Apel. După apel și-a pierdut mandatul. După decizia ÎCCJ, trebuie repus în drepturi. Lăsând la o parte detaliile tehnico – juridice ale recursului în casație care l-a dus pe Bușagă în postura de învingător, trebuie să vedem de unde a plecat totul. 

Principalul denunțător al primarului de la Berislăvești este Petre Buican, un cetățean de 90 de ani din comuna Perișani. Data primei sesizări penale este 22 decembrie 2011. Avea 82 de ani. Un amănunt interesant asupra căruia nu ne putem pronunța dacă are sau nu importanță în dosar: denunțătorul este unchiul deputatului liberal Cristian Buican. De altfel, în prima sesizare făcută în 2011, Petre Buican îi scrie procurorului că faptele pe care le reclamă pot fi susținute și de șeful liberalilor vâlceni. ,,Explicați (n.r. eroare de scriere aparține autorului) în afară de mine mai pot da domnul primar al comunei (n.r. se referă la comuna Perișani) Sandu Ion, domnul pădurar Călina Vasile, pensionarul în vârtstă Chirca Toader, moșneanul Florea Gh. Gheorghe, precum și domnul deputat de Vâlcea în parlament Cristian Buican” – se arată în sesizarea întocmită de Petre Buican. Documentul olograf la care facem referire a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, dar și la Direcția Națională Anticorupție – atenție – secția centrală, nu cea de la Pitești, așa cum s-ar fi gândit toată lumea. 

Un om a făcut patru luni de pușcărie. NEVINOVAT! 

A urmat o nouă declarație, dată în prezența unui organ de cercetare penală (așa cum reiese din partea de sus a paginii), datată 23 iunie 2012. În ambele documente sunt incriminate mai multe persoane, între care și primarul comunei Berislăvești, Ion Bușagă, pentru prezumtiva vină că ar fi ajutat o obște din Perișani să se împroprietărească pe 637 de hectare. În fapt, Primăria Berislăvești, prin Bușagă și un alt salariat, a dat o adeverință de bună vecinătate și nimic mai mult. În dosarul amintit au fost condamnate mai multe persoane, una dintre ele la închisoare cu executare (Ion Mohanu, președintele obștii). Acesta a stat în pușcărie patru luni, fiind eliberat după decizia ÎCCJ. Bineînțeles că toți cei condamnați la apel în acest dosar vor da statul român în judecată la CEDO. 

Menționăm niște fapte așa cum s-au întâmplat ele, fără să ,,forțăm” o legătură de cauzalitate între Cristian Buican și denunț, chiar dacă acesta este semnat de unchiul său. În 2011 și 2012, primarul Ion Bușagă era membru  PNL, formațiune condusă la Vâlcea de nepotul denunțătorului său. Ba mai mult, în 2012 Cristian Buican a candidat uninominal într-un colegiu care includea și comuna condusă de Bușagă, unde și datorită popularității primarului a luat 70%. În 2019, înainte ca ÎCCJ să se pronunțe în favoarea lui Bușagă, deputatul a emis un comunicat virulent intitulat ,,Mafia conduce Primăria Berislăvești”, în care îl ataca dur pe fostul și viitorul primar al comunei. Cum e viața!

Precizăm că documentele publicate sunt parte din dosarul lui Ion Buşagă, nu sunt doar depuse şi nebăgate în seamă de autoritățile statului.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like