Fost primar din Vâlcea interceptat în campania electorală. Cineva îl vrea pe Fârtat la puşcărie cu tot dinadinsul

Fostul primar al oraşului Horezu a repurtat o noua victorie contra celor care voiau să-l bage în puşcărie. Fârtat nu are adversari oameni din instituţiile de forţă ale statului, ci personaje sinistre, îmbătrânite în rele, pline de năravuri ,,miliţieneşti”, care încearcă să se folosească de instituţiile statului pentru a scăpa de fostul primar. Numai că instituţiile statului, respectiv magistraţii, îşi fac foarte des datoria şi nu fac jocul unor politicieni şi afacerişti delatori de profesie. În urmă cu o lună jumătate, Fârtat era achitat definitiv de Curtea de Apel Piteşti, în procesul îndelung folosit de adversarii politici în campania electorală. Tot în 2018, liberalul a primit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea o ordonanţă de clasare într-un dosar din 2016. Conform ordonanţei, probatoriul în dosar a fost compus ,,exclusiv din sesizarea din oficiu a lucrătorilor din Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice”, dar ancheta s-a terminat cu concluzia că faptele nu există. În fapt, Fârtat a fost cercetat penal pentru că ar fi primit mită pentru angajări la Spitalul din Horezu.

Poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice au întocmit verificările preliminare, după care procurorul a cerut judecătorului de drepturi şi libertăţi să emită un mandat de ascultare a telefonului. Dintr-o adresă emisă tot de Parchet, reiese că lui Ilie Fârtat i s-a ascultat telefonul în mai multe perioade de timp, datate între lunile aprilie – iunie 2016. Adică exact în perioada campaniei electorale!

Coincidenţe stranii şi întrebări cu răspunsuri nerostite

În campania pentru alegerile locale din 2016, pe Ilie Fârtat l-a contracandidat un fost comandant al IPJ Vâlcea, comisar – şef (r) Nicolae Sărdărescu. Acesta a şi câştigat alegerile, dar ce-ar fi însemnat ca pe Fârtat să-l ,,ridice” mascaţii în plină campanie electorală? Probabil o victorie cu mult mai uşoară, la un scor detaşat.

Un apropiat al lui Nicolae Sărdărescu este ofiţerul Vasile Bălaşa (originar din Horezu), care lucrează exact la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, de unde a plecat dosarul în cauză. Desigur, fără nicio legătură…

Aşa cum reiese din Ordonanţa de clasare, Poliţia s-a autosesizat. De unde se puteau autosesiza dacă nu din presă? Exact în perioada în care începea ancheta, publicaţia Timpul de Vâlcea titra ,,Mită la Spitalul Orăşenesc Horezu(?!)”. Respectiva publicaţia ,,a tocat” mărunt activitatea administraţiei din oraşul olarilor până în iulie 2016. De atunci şi până în prezent, a sprijinit mediatic proiectele primarului Nicolae Sărdărescu.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like