FOTO: Ei sunt criminalii din Sibiu care l-au ucis pe tânărul din Vâlcea

Cei trei criminali ai tânărului din Vâlcea au fost arestaţi preventiv. Ei sunt Constantin Nicolae S. (26 de ani), Sorin Constantin C. (23 ani) și Daniel Ioan C. (23 de ani), iar acum riscă ani grei de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, după ce l-au omorât în bătaie pe Alexandru Runceanu, de 26 de ani, din comuna Perişani, judeţul Vâlcea.

Aşa cum am menţionat în articolele precedente, crima a avut loc în cartierul Vasile Aaron din municipiul Sibiu, în faţa unui bar de pe strada Şureanu. Conflictul a pornit iniţial între Sorin Constantin C. și Alexandru Runceanu, vâlceanul lovindu-l pe sibian cu pumnul în zona ochiului stâng. Acesta din urmă a solicitat sprijinul prietenilor săi Constantin Nicolae S. și Daniel Ioan C., care au ajuns rapid cu un autoturism Audi la locuinţa lui Sorin Constantin C., iar de acolo cei trei au plecat în căutarea lui Alexandru Runceanu, cu intenţia de a-i aplica o corecţie. L-au găsit pe vâlcean în faţa barului „Şureanu”, iar primul care a început să-l lovească a fost Constantin Nicolae S. El l-a doborât la pământ şi ulterior l-a lovit cu picioarele de mai multe ori în zona abdominală. Daniel Ioan C. l-a lovit și el cu piciorul în zona coapselor şi apoi l-a prins de picioare în timp ce aceasta se afla la pământ. Sorin Constantin C. l-a lovit pe vâlcean cu pumnul în faţă pe un martor, care s-a refugiat în bar și apoi s-a dus spre tânărul din Vâlcea care era deja la pământ pe spate și l-a lovit cu picioarele în zona abdominală.

Victima a fost ulterior abandonată în plină stradă, martorii sunând la 112 şi chemând o ambulanţă. Alexandru Runceanu a fost transportat la spital în stare gravă, bătăuşii rupându-i pur şi simplu ficatul. El a fost resuscitat de două ori, însă fără succes, cadrele medicale de la Spitalul Sibiu declarând decesul.

foto: oradesibiu.ro

Citeşte şi:

FOTO: TÂNĂR din VÂLCEA, UCIS la SIBIU. A fost bătut cu bestialitate

You May Also Like