ÎNCĂIERARE între POLIŢIŞTI şi TINERII instituţionalizaţi din RÂMNICU VÂLCEA. Poliţiştii sunt cunoscuţi…

Doi poliţişti din Râmnicu Vâlcea şi doi copii instituţionalizaţi în Centrul de integrare socio-profesional[ a tinerilor din sistemul de protecţie, din cadrul DGASPC Vâlcea, s-au încăierat în noaptea de 13 august 2017, iar totul s-a finalizat cu plângeri penale şi pe de-o parte şi pe de alta.

Plângeri penale pentru ultraj şi abuz în serviciu

În noaptea respectivă, pe la ora 01.15, un apel pe 112 anunţa un conflict spontan la Centrul din cartierul Nord al municipiului, fiind nevoie de intervenţia Poliţiei. La faţa locului au ajuns în scurt timp agenţii Alex Nuţă şi Cornel Cheloiu, aceştia fiind şi cei doi poliţişti care au intervenit la celebrul scandal din Ostroveni, cu cele două fete care au susţineau că sunt bruscate de oamenii legii.

Revenind însă, cei doi poliţişti au mers la Centrul de integrare socio-profesională a tinerilor din sistemul de protecţie, acolo unde în loc să aplaneze conflictul, ei l-au amplificat. Astfel, lucrurile au degenerat şi s-a ajuns la o încăierare generală între poliţişti şi cei doi tineri, ulterior fiind întocmite dosare penale.

Pe de-o parte, poliţiştii susţin că au fost loviţi de tinerii instituţionalizaţi şi le-au făcut plângere penală pentru ultraj, iar, pe de altă parte, adolescenţii au făcut plângere împotriva oamenilor legii pentru abuz în serviciu. Ambele cauze sunt cercetate acum de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

BADEA: „De multe ori, poliţiştii s-au arătat foarte nervoşi şi foarte puţin toleranţi”

Despre acest conflict, directorul DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea, ne-a mărturisit că a aflat destul de târziu, însă consideră că adevărul este undeva la mijloc.

„Am aflat recent despre acest caz, deşi este din data de 13 august. Doi copii, care sunt aproape majori şi în prag de externalizare, s-au certat între ei, iar cei de la centru au chemat poliţia. Este vorba despre doi tineri care, în general, sunt foarte obraznici şi agresivi verbal chiar şi cu personalul nostru. Când a venit poliţia, am înţeles că tot aşa cu fost obraznici şi cu poliţişti şi că i-ar fi îmbrâncit. Depinde însă cum au intervenit şi poliţiştii, pentru că este nevoie de mult tact în contact cu astfel de copii. De multe ori, poliţiştii care au intervenit la diferite cazuri din centrele de plasament s-au arătat foarte nervoşi şi foarte puţin toleranţi în condiţiile în care tinerii instituţionalizaţi sunt oricum copii cu probleme, abandonaţi. Acum vom vedea ce decid anchetatorii” – ne-a declarat Nicolae Badea.

 

N.B.: Conform surselor noastre din IPJ Vâlcea, poliţiştii Nuţă şi Cheloiu sunt cei care au intervenit şi în scandalul din Ostroveni, din anul 2015, atunci când au fost acuzaţi de două tinere că au avut un comportament abuziv. Iată celebrul video: 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.