Lupta jalnică a Poliției Vâlcea și a AJVPS-ului cu braconierii piscicoli (foto)

Din când în când, polițiștii vâlceni și reprezentanții AJVPS Vâlcea se fac că muncesc. Adică din „joi în Paști” mai prind câte un mic braconier, în timp ce marii „prădători” de pe râul Olt sunt lăsați în voie să golească albia râului de pește. Acțiuni de amploare pe „baltă” nu prea se văd la Vâlcea, pentru că autoritățile de la noi ori refuză să urmeze exemplul Sibiului (acolo unde se duce o luptă crâncenă împotriva pescuitului ilegal), ori sunt dezinteresate total și merg mână în mână cu braconierii.

Zilele trecute, publicam un articol în care lăudam inițiativa și implicarea sibienilor în lupta contra braconajului și criticam atitudinea autorităților vâlcene. IPJ Vâlcea s-a gândit să reacționeze, dar a făcut-o jalnic. Printr-un comunicat de presă, Poliția Vâlcea ne arată că și polițiștii de la noi știu să prindă braconieri. Și dau ca exemplu doi bărbați prinși pescuind ilegal în data de 11 aprilie 2019. Ei bine, nu e suficient și cu o „floare nu se face primăvară”. Braconajul piscocol este un fenomen care a luat amploare la Vâlcea și în aceste momente este de necontrolat. Iar Poliția Vâlcea consideră că prinderea unui braconieri o dată la șase luni e mare lucru! Acest lucru spune multe despre actuala conducere, care se dovedește a fi cea mai slabă din istoria IPJ Vâlcea!

Iată comunicatul de presă trimis de IPJ Vâlcea:

„Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, Poliției orașului Băbeni împreună cu reprezentanții A.J.V.P.S au depistat în flagrant delict doi bărbați, din Băbeni care pescuiau ilegal.

La data de 11 aprilie a.c., polițiștii au depistat, pe raza orașului Băbeni, în flagrant delict doi bărbați de 31 respectiv 53 de ani, în timp ce pescuiau ilegal folosind în acest sens o barcă gonflabilă și plase monofilament și plurifilament.

S-a dispus confiscarea a 150 de kg de pește diferite specii, a 7 plase monofilament și plurifilament cu o lungime de peste 800 m, precum și a unei bărci gonflabile. S-a întocmit un dosar penal”.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like