Sindicaliştii cer Curții de Conturi să verifice onorariul luat de Piperea de la Oltchim

Sindicatul „Dreptate şi Adevăr” din SC Oltchim SA a trimis o adresă Curții de Conturi prin care solicită un control asupra banilor luați de administratorul judiciar, sub formă de onorariu.

Sindicaliştii susțin că reorganizarea gândită de administratorul judiciar, anume ştergerea unor creanțe de 335 de milioane de euro ale creditorilor (mai multe societăți cu capital public) a fost declarată de UE drept ajutor de stat.

În sesizare se face referire la decizia Comisiei Europene, emisă în 17 decembrie 2018, prin care era dat peste cap planul de reorganizare propus de avocatul Gheorghe Piperea şi asociații, fiindcă s-a considerat ajutor de stat ştergerea datoriilor mai sus amintite.

Astfel, sindicatul cere Curții de Conturi să verifice în ce măsura onorariul fix şi cel de suscces mai pot sta „în picioare”, dacă planul de reorganizare are mari probleme. Amintim că nu doar la planul de reorganizare au întâmpinat greutăți majore Piperea şi asociații. Nici raportul de insolvență nu „se simte prea bine”, întrucât acesta a constituit motivul unui proces intentat de fostul director al Oltchim, Constantin Roibu. Instanța de fond, dar şi cea de apel au dat câştig de cauză lui Roibu. Şi atunci, dacă planul de reorganizare a avut probleme, raportul de insolvență a fost, în parte, demontat în instanță, pentru ce a încasat banii administratorul judiciar?

Avocatul Gheorghe Piperea, liderul consorțiului care s-a ocupat de reorganizarea judiciară a Oltchim, se poate apăra spunând că a valorificat o serie de active, prin vânzare, iar contractul său este „beton” din acest punct de vedere. Consorțiul îşi ia un procent din tot ce valorifică. Dar ce face statul român care, prin instituțiile sale, a rămas cu o pagubă de 335 de milioane de euro, în urma deciziei Comisiei Europene?

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like