BASARABIA, DRAGOSTEA MEA PIERDUTĂ… (I)

                                                Motto: „În 1812, ca să se ştie, a pus muscalul piatra de hotar

                                                                 la Prut şi a rupt biata noastră Moldovă în două.”

Puţină istorie (romanţată) nu strică

Respingerea turcilor de la asediul Vienei (1683) a marcat începutul sfârşitului agonizant pentru Imperiul Otoman. Lipsiţi de înţelepciunea de a-l ţine în pas cu vremurile, conducătorii acestuia s-au trezit – din asediatori – asediaţi! Astfel încât, marele imperiu – cuprinzând teritorii pe 3 continente –  a început să intre într-o profundă criză de sistem. Iar puternicii săi vecini – Austria imperială şi Rusia ţaristă – separat sau împreună, au început să rupă mari hălci teritoriale din el.

În secolul al XVIII-lea, războaiele care s-au succedat ca mărgelele pe aţă au marcat cedarea de către turci şi a unor teritorii româneşti. Banatul în 1718, Oltenia (doar între 1718 şi 1739), Bucovina (partea de nord a Moldovei, cu Suceava, Putna etc.) în 1775, toate în favoarea Imperiului habsburgic.

Dinspre răsărit se întindea asupră-i şi asupră-ne umbra Rusiei ţariste. Cea care sistematic – din aproape în aproape –  a ajuns să atingă linia Nistrului în 1792. De atunci Moldova (principat autonom, aflat sub suzeranitatea otomană), a devenit vecină cu Rusia. Şi prima victimă potenţială a expansionismului rusesc, în marşul său spre sud, spre mările mai calde.

Sursa: https://www.rumaniamilitary.ro/adevarata-istorie-a-basarabiei-hartile-moldovei-de-a-lungul-timpului-si-negarea-ocupatiei-rusesti

Începutul secolului al XIX-lea a găsit din nou Moldova şi Ţara Românească sub cizma şi cnutul armatelor de ocupaţie, într-un război care a opus Turcia şi Rusia între anii 1806 şi 1812.

A fost să fie ca pacea ruso-turcă să se încheie la Bucureşti, la 16/28 mai 1812 (în hanul lui Manuc Bei). Ruşii, ameninţaţi de invazia napoleoniană, i-au făcut pe turci să accepte pacea şi să le cedeze partea de est a Moldovei (teritorul dintre Nistru şi Prut). Trecuseră doar câţiva ani de când ne învecinaserăm cu ei!

Sursa: https://www.rumaniamilitary.ro/adevarata-istorie-a-basarabiei-hartile-moldovei-de-a-lungul-timpului-si-negarea-ocupatiei-rusesti

În mai puţin de 40 de ani, prin aceste rapturi teritoriale succesive, circa 42% din teritoriul Moldovei fusese cedat de Turcia vecinilor ei expansionişti.

Estul Moldovei (Basarabia) sub ruşi

Au urmat o sută şi mai bine de ani de stăpânire ţaristă a acestui teritoriu românesc.

În preajma încorporării, se apreciază că provincia avea o populaţie evaluată între 200.000 şi 240.000 de oameni, sau 55.000 de familii.

Pământul bogat, binecuvântat de Cel de Sus, a atras mulţi colonişti cărora noua stăpânire le-a acordat numeroase privilegii. Ruşi, ucraineni, bulgari, germani etc., au venit în Basarabia, fără a putea schimba – atunci sau mai târziu – caracterul etnic românesc al acesteia.

Culturile de cereale, viţă de vie, varietatea culturilor de pomi fructiferi, legume, o mare diversitate de animale sălbatice, au dus până departe vestea despre bogăţia acestui teritoriu.

Dacă iniţial în teritoriul anexat au fost păstrate vechile legi şi obiceiuri, precum şi sistemul administraţiei traditionale, din 1828 a fost lichidată autonomia internă, Basarabia devenind gubernie (provincie rusească).

Anul 1828 marchează începutul unui nou război ruso-turc, soldat cu altă înfrângere a imperiului otoman, conflict încheiat prin pacea de la Adrianopol (1829). Cu bune şi cu rele pentru noi, tratatul a marcat creşterea influenţei ruse în această parte de Europă, apropiind Rusia de înfăptuirea visului său de a stăpâni Constantinopolul, precum şi strâmtorile Bosfor şi Dardanele.

Un licăr (stins) de speranţă

Basarabia a reintrat în atenţia diplomaţiei europene după războiul Crimeei (dintre 1853-1855), care a opus Rusia, de o parte şi Turcia, ajutată de Franţa, Anglia şi Piemont (Sardinia), de cealaltă parte, conflict terminat cu înfrângerea imperiului ţarist. Congresul de pace de la Paris (1856) a hotărât ca Rusia să cedeze Moldovei 3 judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail şi Bolgrad). După unirea din 1859 a Moldovei cu Ţara Românească, acest teritoriu a intrat în componenţa României.

Sursa: https://www.rumaniamilitary.ro/adevarata-istorie-a-basarabiei-hartile-moldovei-de-a-lungul-timpului-si-negarea-ocupatiei-rusesti

În 1859, în ajunul unei vizite în sudul redobândit al Basarabiei, domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a adresat printr-o Proclamaţie locuitorilor din aceste judeţe: „Venim printre voi, ca Domn şi Părinte, ca să vă aducem bucuria şi vindecarea rănilor de care aţi pătimit până acuma. Noi dorim ca să primiţi sosirea noastră în mijlocul vostru ca un semn de pace şi de mângâiere. În sfârşit, v-aţi lipit de vechea tulpină.”

Au rămas în componenţa României până după războiul de independenţă când, prin Tratatul încheiat în cadrul Congresului de pace de la Berlin (1878), puterile europene au impus retrocedarea către Rusia a celor 3 judeţe.

Înaintea reformei agrare (aplicată în Basarabia din 1867) nobilimea şi clerul, deşi reprezentau doar 3,3% din populaţie, stăpâneau circa 72% din pământul cultivabil din Basarabia şi peste 90% din pădurile de pe teritoriu. Abolirea relaţiilor feudale din agricultură a fost urmată şi de alte reforme în domeniul administraţiei, justiţiei, învăţămâmtului, presei, cenzurii, economico-financiar etc..

Atât cât s-a mai putut, învăţământul în limba română a contribuit şi el la menţinerea unităţii de neam şi de limbă, mulţi tineri fiind „înfocaţi moldofili, care visează o Românie unită”. Numai că după 1867 limba „moldovenească” a fost scoasă din toate şcolile publice din Basarabia. Din acel an, prin învăţământ s-a urmărit rusificarea românilor, aşa cum recunoştea guvernatorul de atunci al provinciei: „Voim ca Basarabia să se contopească pe deplin cu Rusia, atunci trebuie prin mijlocul şcoalelor să ne grăbim a face ca măcar jumătate din ţăranii moldoveni să devină ruşi. Spre această ţintă tinde tocmai sistemul de învăţământ public, adoptat acum de ocârmuire”.

Nori negri între Prut şi Nistru

Procesul de deznaţionalizare a moldovenilor de dincolo de Prut – prin biserică şi şcoală – a luat o şi mai mare amploare. La 9 octombrie 1879, după reocuparea părţii de sud,  generalul Şebenco, guvernatorul Basarabiei, declara la Ismail: „Arătaţi-vă vrednici cetăţeni ai marelui stat care vă primeşte în sânul său cu aceeaşi dragoste cu care mama îşi primeşte copiii care erau pierduţi odinioară şi iar au fost găsiţi.”

O zi mai târziu, la predica ţinută după liturghie la catedrala din Ismail, Pavel Lebedev, arhiepiscopul Chişinăului declara: „Ţara voastră a fost ruptă din pământul rusesc. A fost ruptă de la noi o parte a Basarabiei, locuită mai mult de ruşi şi slavi-bulgari. A fost ruptă de la noi Dunărea, fluviul cântecelor noastre populare, din vremuri îndepărtate, scump nouă cum ni-s scumpe Volga şi Donul. Voi sunteţi din nou un mădular viu al poporului rus, de la  care v-a rupt forţa.” Deja se vorbea de tradiţie, de folclorul legat de scumpul lor fluviul, Dunărea, deşi deveniseră riverani la gurile acesteia de vreo 65 de ani! Dintre care, pentru alţi 22 de ani, nu le mai văzuseră decât în… folclor!

Pavel Lebedev (1827-1892) arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului (1871-1882)

 

Despre el – un adept înfocat al „imperialismului naţionalist rus” – se ştie că a interzis predicarea în limba autohtonilor, că a închis 340 de biserici, că a expulzat mulţi clerici din provincie şi că îşi încălzea palatul arhiepiscopal cu cărţi româneşti!

Trebuie să mai spunem că lupta pentru emancipare naţională a fost redusă, în acel spaţiu geografic preferându-se rezistenţa la firul ierbii. Sfârşitul secolului al XIX-lea a însemnat o activizare a tineretului studios prin diferite şcoli şi universităţi din Rusia. Un asemenea exemplu este Ion Pelivan (1876-1954), devenit de tânăr un activ luptător pentru deşteptarea conştiinţei naţionale din Basarabia.

Ion Pelivan (1876-1954)

În 1897 populaţia provinciei era de circa două milioane de locuitori, românii moldoveni (a căror pondere scăzuse din 1862 de la 51,44% la 47,58%) deţinând majoritatea relativă, numărul lor fiind de 920.919 oameni. Alături de ei trăiau ucraineni (382.159 locuitori, reprezentând 19,75%), ruşi (155.774), iar împreună cu cei 103.225 de bulgari elementul slav reprezenta 641.168 de locuitori.

Statistica permite şi constatarea că între 1862 şi 1897 s-a înregistrat o creştere a numărului populaţiei  evreieşti din provincie, de la 95.927 (9,56%) la 228.168 (reprezentând 11,79% din populaţia Basarabiei în anul 1897).

Din 1769 în partea estică a Moldovei au fost aduşi şi găgăuzi, afluxul acestora în partea de sud a teritoriului continuând după plecarea tătarilor din Buceag (1811), ca şi ulterior. Se apreciază că pe la 1848 erau circa 40.000, iar spre sfârşitul secolului al XIX-lea numărul lor ajunsese la vreo 100.000, având centrul la Comrat, în sudul Basarabiei.

De remarcat că, chiar în condiţiile în care deznaţionalizarea devenise politică de stat în Rusia, moldovenii din acel spaţiu geografic românesc dintre Prut şi Nistru – deşi li s-a impus limba rusă şi scrierea chirilică în şcoli, biserică, armată, administraţie, justiţie etc. – au continuat să-şi apere valorile propriei spiritualităţi, păstrându-şi limba, obiceiurile şi credinţa străbună.

Tiberiu M. Pană

          __________________

          La sfârşit, putem pune şi un HyperLink la melodie:

Phoenix – In umbra marelui urs (High sound quality)

You May Also Like