FOTO: Bibliotecă stradală în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea

Un proiect cultural interesat a luat startul luni, 12 martie 2018, în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre proiectul „Râmnicul citeşte”, derulat de Primăria municipiului şi Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul”, în Scuarul Mircea cel Bătrând fiind instalată prima bibliotecă stradală. La eveniment au participat primarul Gutău şi viceprimarii, dar şi câteva zeci de elevi de la Liceul Sanitar ”Antim Ivireanul”, care i-au aşteptat pe trecătorii din Scuarul ”Mircea cel Bătrân” cu întrebări din literatură, iar celor care au răspuns corect le-au oferit drept premiu câte o carte.

„Standul de cărţi elegant, sub formă de carte, îmbogăţeşte estetic principalul spaţiu public al Râmnicului, iar aproximativ 500 de cărţi îi aşteaptă pe iubitorii de lectură care fie le pot răsfoi în timp ce îşi petrec timpul în centrul oraşului, fie le pot împrumuta pentru acasă. Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău – care a participat la eveniment însoţit de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, precum şi de mai mulţi consilieri locali – şi-a manifestat încântarea că un astfel de proiect, cu tradiţie în marile oraşe din lume, este prezent şi în municipiul Râmnicu Vâlcea, dovedind, astfel, trendul ascendent pe care comunitatea locală se află din punct de vedere al evenimentelor culturale. De asemenea, edilul-şef a mai anunţat că o a doua bibliotecă stradală din cadrul proiectul este în curs de montare în Parcul Catedralei Ostroveni. Din partea Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul, Alina Nicola, şefa Serviciului Informare, Comunicare, Programe şi Proiecte, şi-a exprimat încrederea că un astfel de proiect va avea succes în Râmnic, mulţumind totodată pentru modul prompt în care Municipalitatea Râmnicului s-a alăturat acestui parteneriat” – se arată într-un comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea.

You May Also Like