FOTO. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, prezent la activități în județ!

„Ziua Muncii” a fost sărbătorită chiar prin muncă de președintele Consiliului Județean Vâlcea și al PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu. Încă de la primele ore ale dimineții, șeful județului a început o serie de deplasări care s-au desfășurat pe durata întregii zile, în diferite localități ale județului Vâlcea.
Și pentru că a fost 1 Mai, nu au fost doar întâlniri cu oficialități și cetățeni ai județului, ci liderul PSD Vâlcea a participat și la o serie de acțiuni specifice zilei de 1 Mai.

“Iubesc din tot sufletul acest județ unde cu voia lui Dumnezeu și cu ajutorul oamenilor îmi desfășor activitatea în calitate de Președinte al Consiliului Județean ,dar și al PSD Vâlcea.
Îmi place să mă întâlnesc cu oamenii, îmi place să merg în mijlocul comunităților și este o adevărată bucurie pentru mine să particip la manifestările organizate de primari.
Colegii meu primari se află în prima linie de luptă pentru a face fapte bune destinate comunității pe care o reprezintă.
Prin tot ceea ce facem, atât eu cât și primarii ne dorim să le dăm putere vâlcenilor să privească cu mai multă încredere în viitor.
De 1 Mai am mers la o serie de manifestări sportive, dar și socio-culturale”- a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

You May Also Like