BRACONIERI „SOMNAMBULI”, prinşi în RÂMNICU VÂLCEA

Braconează fără jenă pe râul Olt, iar acum au ajuns să bage plasele monofilament şi în apele lacului Ostroveni (zis şi lacul Căcăcioasa), din Râmnicu Vâlcea. S-a întâmplat în noaptea de 28/29 aprilie 2017, în jurul orei 02.00, când patru pescari au fost prinşi de poliţişti pe strada Lacului din Râmnicu Vâlcea. Ei se aflau într-o dubiţă cu numărul de înmatriculare VL 07 YLS.

Iniţial, poliţiştii locali au observat o singură persoană în dubă, care s-a prefăcut că doarme. Numai că, oamenii legii nu s-au lăsat impresionaţi şi au percheziţionat vehiculul. Atunci, au observat că în dubă se mai aflau încă trei bărbaţi „somnoroşi”, dat şi o plasă monofilament de circa 2,5 metri pătraţi, o ţepuşă de lemn de aproximativ 3 metri, precum şi un bidon de plastic în care se aflau 5 kg de peşte.

Într-un final, bărbaţii au recunoscut că au prins peştele cu ajutorul plasei din balta de lângă Ştrand. Cei patru braconieri „somnambuli”, Fudulu Vasile – din Budeşti, Văcaru Daniel – din Budeşti, Paru Ion – din Budeşti şi Scărlătescu Andrei -din Galicea, au fost predaţi Poliţiei Municipiului pentru a continua cercetările.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.