LISTA RUŞINII în VÂLCEA. Vezi unităţile de învăţământ care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare!

An de an, la începutul şcolii, autorităţile din Vâlcea dezbat problema lipsei autorizaţiilor sanitare de funcţionare. În 2017, situaţia se prezintă la fel. Evident că dezbaterile au fost inutile până acum, iar la fel de inutili se dovedesc a fi şi edilii care de ani de zile nu sunt în stare să rezolve problemele de la acele unităţi de învăţământ şi care îi condamnă pe elevi la umilinţa de a învăţa în şcoli insalubre şi degradate, precum şi de a merge la toaleta din fundul curţii, fără a avea posibilitatea nici măcar de a se spăla pe mâni după aceea.

Elevii din Vâlcea au revenit de o săptămână la cursuri în spaţii improprii sau improvizate, în clase fără încălzire, cu pereţii scorojiţi şi cu plafoane prin care plouă, dar şi cu mobilier vechi de zeci de ani. Reprezentanţii autorităţilor locale ridică, în continuare, din umeri, dând dovadă de o indolenţă pe care alegătorii lor nu ar trebui să o mai suporte.  

În anul şcolar 2017 – 2018, numărul total al școlilor care nu au obținut autorizația sanitară de funcționare se ridică la 94, dintr-un total de 454 de unităţi de învăţământ. Dintre acestea 62 sunt unități preșcolare, 31 de școli primare și gimnaziale și există şi un liceu.

În rândurile de mai jos vă vom prezenta LISTA RUŞINII, adică lista cu toate unităţile de învăţământ din localităţile judeţului VÂLCEA, care şi-au deschis porţile elevilor deşi edilii şi directorii nu s-au sinchisit să obţină autorizaţia sanitară de funcţionare, din diferite motive: 

 

GRĂDINIŢE

 

  • Grădinița P.N. nr. 16 Râmnicu Vâlcea nu a fost autorizată pentru că funcționează la parterul unui bloc și nu se asigură cu bagajul pe copil și nici numărul obiectelor sanitare.
  • Grădinița P.N. Nr. 2 Băbeni nu a primit autorizație pentru că funcționează doar cu trei săli de grupă în corpul liceului George Ţărnea, într-o încăpere din incinta săli de sport și într-o sală în incinta grădiniței.
  • Grădinița P.N. Benești din Bălcești funcționează într-un local vechi lipsit de apă curentă
  • Grădinița P.N. Cârlogani din Bălcești funcționează într-un local vechi și fără apă curentă
  • Grădinița P.N. nr. 1 Gorunești din Bălcești de asemenea funcționează într-un local vechi fără apă curentă
  • Grădinița P.N. Otetelișu din Bălcești funcționează într-un local vechi iar condițiile sunt improprii
  • Grădinița P.N. Valea lui Stan din Brezoi nici măcar nu a solicitat autorizație de funcționare
  • Grădinița cu PN nr 2 Valea Mare din Băbeni nu a primit autorizația de funcționare din cauza lipsei sistemelor de distribuția apei, a pavimentului deteriorat a closetul lui impropriu și a unei curți insalubre
  • Grădinița P.P. Tătărăni din Băbeni nu are autorizație pentru că nu este amenajat un filtru la vestiar nici un izolator și nu există grupuri sanitare pentru preșcolari
  • Grădinița PN nr. 2 Călimănești nu am primit încă autorizație pentru că grădinița va funcționa într-un local nou
  • Grădinița P.N. Jiblea veche de la Călimănești are mobilier neergonomic, nu are apă curentă și necesită dezinsecție
  • Grădiniţa P.P. „Căsuţa din Poveste” Ocnele Mari – lipsă spaţiu corespunzător pentru depozitarea lenjeriei de pat şi a feţelor de mese. Nu se asigură spaţiu special pentru izolator
  • Grădinița P.N. nr. 2 Berbeşti – funcţionează la parterul unui bloc şi nu se asigură cubajul pe copil şi nici numărul obiectelor sanitare
  • Grădinița P.N. Bumbuieşti din Boişoara – nu a solicitat
  • Grădiniţa P.N. Lunca Bujoreni are mobilierul într-o stare avansată de degradare şi closetul nevidanjat
  • Grădinița P.N. Olteni Bujoreni – nu are sistem de distribuţie al apei
  • Grădinița P.N. Obârşia din Cernişoara – acolo lipseşte cu desăvârşire un sistem adecvat pentru igiena mâinilor copiilor
  • Grădinița P.N. Grebleşti din Câineni – funcţionează într-un local în curs de reabilitare şi deocamdată nu au solicitat autorizaţie
  • Grădinița P.N. Creţeni – la plafoanele sălilor de clasă au fost găsite infiltraţii de apă meteorică, iar vopseaua este parţial degradată
  • Grădinița P.N. Launele de Jos din Dănicei – lipsa apei curente
  • Grădinița P.N. Făureşti – este un nou local în construcţie şi încă nu a fost solicitată autorizaţia
  • Grădinița P.N. Dozeşti Fârtăţeşti – closet nevidanjat, parţial degradat
  • Grădinița P.N. Rusăneşti Fârtăţeşti – iluminat natural deficitar, closet exterior fără apă curentă
  • Grădinița P.N. Frânceşti – lipsă apă curentă
  • Grădinița P.N. Coşani Frânceşti – lipsă apă curentă
  • Grădinița P.N. Dezrobiţi Frânceşti – lipsă apă curentă
  • Grădinița P.N. Surupatele Frânceşti – nu au solicitat
  • Grădinița P.N. Poienari Ghioroiu – lipsă sursă proprie de apă
  • Grădinița P.N. Ştirbeşti Ghioroiu – lipsă sursă proprie de apă şi gardul de împrejmuire extrem de degradat
  • Grădinița P.N. Laloșu – grădinița funcționează în altă locație decât cea pentru care a fost depusă documentația tehnică, respectiv în incinta școlii primare Laloșu
  • Grădinița P.N. Berbești Laloșu – grădinița funcționează în altă locație decât cea pentru care a fost depus documentația tehnică respectiv în incinta școlii gimnaziale Mologești
  • Grădinița P.N. Cermegești Lădești – local vechi, lipsa sursă apă
  • Grădinița P.N. Tina Livezi – nu are apă curentă
  • Grădinița P.N. Lungești – nu există cabină WC separată pentru preșcolari, nu sunt montate lavoare pentru igiena mâinilor copiilor
  • Grădinița P.N. Mateești – nu dispune de apă curentă
  • Grădinița P.N. Greci Mateești – intrarea sălile de grupă se face direct din exterior, iar apa curenta asigurată cu intermitență în sezonul rece
  • Grădinița P.N. Oveselu Măciuca – nu există cabină WC separată pentru preșcolari, localul grădiniță este vechi cu temelie și pereții exteriori crăpați
  • Grădinița P.N. nr. 1 Mădulari – lipsă cabină WC pentru preșcolari, nu există filtru vestiar
  • Grădinița P.N. Băntești Mădulari – Lipsă sursă proprie de apă, local vechi
  • Grădinița P.N. Măldărești – nu au solicitat
  • Grădinița P.N. Stupărei Mihăești – nu au solicitat
  • Grădinița P.N. Gurișoara Mihăești – nu au solicitat
  • Grădinița P.N. Andreiești Muereasca – lipsa apă curentă
  • Grădinița P.N. Oteșani – nu au apă curentă
  • Grădinița P.N. Cârstănești Oteșani – lipsă apuc curentă
  • Grădinița P.N. Valea cei din Păușești Măglași – nu dispune de apă curentă
  • Grădinița P.N. Dăeşti din Popești – local vechi, lipsă sursa apă curentă, closet groapă simplă, lipsă frigider
  • Grădinița P.N. Balota Racoviță – lipsă sursă căldură, nu a solicitat autorizație de funcționare
  • Grădinița P.N. Roești – nu au solicitat
  • Grădinița P.N. Crângu Scundu – nu au solicitat
  • Grădinița P.N. Blejani Scundu – nu au solicitat
  • Grădinița P.N. Popești din Sinești – lipsa apă curentă
  • Grădinița P.N. Milostea Slătioara – accesul în sala se face direct din exterior, instalație electrică parțial defectă, lipsă sistem de colectare și evacuarea apelor uzate
  • Grădinița P.N. Dobriceni Stoenești – apă nepotabilă
  • Grădinița P.N. Piscu Mare Stoenești – sursă de apă ne protejată (fântână), fără perimetrul de protecție și capac
  • Grădinița P.N. Stoilești – local vechi, acoperiș de gradat, nu dispune de apă curentă pentru igiena mâinilor
  • Grădinița P.N. Geamăna Stoilești – nu au solicitat
  • Grădinița P.N. Băroiu Tetoiu – lipsa apă curentă, parchete gradat, lipsă frigider. Funcționează din 2013 în incinta școlii primare Băroiu
  • Grădinița P.N. Tomșani – sistemul de distribuție apei potabile nu funcționează, intrare direct din exterior
  • Grădinița P.N. Bogdăneștii Tomșani – nu au solicitat, lipsa apă curentă
  • Grădinița P.N. Atârnați Vaideeni – nu au solicitat
  • Grădinița P.N. Valea văleni Zătreni – nu au solicitat

 

ŞCOLI PRIMARE şi GIMNAZIALE

 

  • Școala primară Benești din Bălcești – lipsă sursă proprie de apă
  • Școala primară Gorunești 1 Bălcești – lipsă sursă proprie de apă;
  • școala primară Cârlogani Bălcești lipsă sursă proprie de apă
  • Școala primară Bumbuiești Boișoara – nu au solicitat
  • Școala primară Găujani Boișoara – nu au solicitat
  • Școala primară Olteni din Bujoreni – local vechi, closet necorespunzător
  • Școala primară obârșia Cernișoara – nu are apă curentă, local vechi
  • Școala primară Ceretul Dănicei – fără apă curentă, closet impropriu. Nu au solicitat
  • Școala primară Coșani Frâncești – nu au solicitat
  • Școala gimnazială Bratia Deal Galicea – nu au solicitat
  • Școala primară „prof. Ionete Liviu” din Lungești – terenul aferent școlii nu este împrejmuit, nu sunt montate lavoare pentru igiena mâinilor, o sală de clasă cu parchet degradat, pereții exteriori ai școlii sunt degradați
  • Școala primară Valea Cheii din Păușești Măglași – lipsa apă curentă
  • Școala primară Balota din Racoviță – instalație sanitară defectă, linoleum degradat
  • Școala primară Popești din Sinești – lipsa apă curentă
  • Școala primară Dobricea ani din Stoenești – nu au solicitat
  • Școala primară Geamăna din Stoilești – nu au solicitat
  • Școala primară Stanomiru Zătreni – nu au solicitat
  • Școala gimnazială Otetelișul din Bălcești – local în reabilitare
  • Școala gimnazială Șerban vodă Cantacuzino local cu 1 și 2 Călimănești – Pentru programul „Laptele și cornul” fără apă curentă, cele două localuri necesită igienizare și reparații
  • Școala gimnazială Jiblea Veche Călimănești – tocurile veche, laborator fizică și chimie cu mese de studiu necorespunzătoare (Faianță acoperită de placaj ce nu poate fi dezinfectat), Sală de sport cu saltele vechi, iluminat fără protecție, WC pentru persoanele cu handicap ne racordat la utilități, pentru programul „Laptele și cornul” fără apă curentă
  • Școala gimnazială Rusănești din Fîrtățești, closet exterior fără apă curentă
  • Școala gimnazială Dezrobiți Frâncești – terenul aferent școlii este împrejmuit parțial, lipsa unei alee de acces
  • Școala gimnazială Bratia Deal din Galicea – nu au solicitat
  • Şcoala gimnazială Mădulari – pereții exteriori și interiori ai clădirii sunt degradați, tavanul holului de la etajul doi are infiltrații și mucegai, grupurile sanitare sunt fără apă curentă, chiuvete nefuncționale, sursa de apă nu este investigată din punct de vedere chimic și bacteorologic
  • Școala gimnazială Măldărești – nu are apă curentă și lipsește centrala termică
  • Școala gimnazială Muereasca de sus – gardul de împrejmuire este parțial de gradat, sursă de apă proprie este nesecurizat fiind vorba de un puț forat
  • Școala gimnazială Cârstănești din Oteșani – lipsa sursă proprie de apă
  • Școala primară Oteșani – lipsă sursă proprie apă
  • Școala gimnazială Pesceana – acoperiș parțial degradat, sălile de clasă au linoleum degradat
  • Școala gimnazială Prundeni, sălile de clasă sau pereții degradați, instalațiile sanitare sunt defecte
  • Școala gimnazială Scundu – terenul aferent școli este împrejmuit, este ne igienizat și cu restul de vegetație. Pereții exteriori ai școlii prezintă infiltrații de apă meteorică și umezeală, gresia de pe scările de la intrare este spartă fiind un pericol pentru copii. Grupurile sanitare sunt situate în exterior și sunt insalubre și nesecurizate.

 

LICEE

 

  • Liceul Teoretic Măciuca – nu se asigură ventilație naturală întrucât ferestrele nu se deschid, terenul de sport este degradat, sălile de clasă sunt nici ionizate, pereții prezintă crăpături, lambriurile sunt degradate, parchetul și aleile de acces sunt deteriorate.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.