TRAFICANTII de DROGURI prinşi în FLAGRANT în zona Traian din RÂMNICU VÂLCEA au fost CONDAMNAŢI

 

Prinşi în flagrant la sfârşitul lunii septembrie 2016, trimişi în judecată în cursul lunii octombrie şi condamnaţi în luna decembrie al aceluiaşi an. Este, pe scurt, într-o frază, povestea unui dosar de trafic de droguri din Râmnicu Vâlcea care s-a încheiat cu o condamnare.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea, care în seara zilei de 26 septembrie 2016 au prins în flagrant doi tineri din Râmnicu Vâlcea în timp ce încercau să vândă cannabis. Operaţiunea de prindere a micilor traficanţi de droguri a avut loc în zona Traian a municipiului nostru, Dumitru Dorian Nicolae şi Dan Ionuţ Văcaru – cei doi tineri prinşi în flagrant – fiind practic luaţi pe sus de mascaţii de la Poliţia Vâlcea şi de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea.

Tinerii au fost arestaţi, iar ulterior trimişi în faţa judecătorilor sub acuzaţia de trafic de droguri. În data de 15 decembrie 2016, magistraţii Tribunalului Vâlcea – instanţa de fond – au decis să-i condamne pe cei doi râmniceni la câte doi ani de închisoare cu suspendare. „Condamnă pe inculpatul Nicolae Dumitru-Dorian la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Condamnă pe inculpatul Văcaru Ionuţ- Dan la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere” – se arată în minuta instanţei.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.