BOICOT la VÂLCEA: Liberalii au lipsit de la şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean

 

Programată pentru sâmbătă, 25 iunie 2016, şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Vâlcea nu a putut avea loc din lipsă de cvorum. În sala de şedinţe s-au prezentat doar 20 de consilieri judeţeni (PSD – ALDE – PER), din cei 33 aleşi pe listele de partid, nefiind prezenţi două treimi aşa cum spune legea. Cei care au boicotat şedinţa de constituire a CJ au fost aleşii liberali, care sunt conştienţi că nu mai au nicio şansă să-şi impună preşedintele, după ce Mircia Gutău (PER) a dat mâna cu PSD şi ALDE, iar Costi Rădulescu are drum liber spre şefia judeţului.

„Pentru ca şedinţa de azi să fie legal constituită trebuiau să fie prezenţi 22 de consilieri. Nefiind întrunit cvorumul, nefiind legal constituită, şedinţa se va ţine peste trei zile prin ordin de prefect. Legea 215 este foarte clară, dacă nu este cvorum la prima şedinţă, se întruneşte peste trei zile o nouă şedinţă, dacă nici atunci nu se prezintă, cei care au lipsit nemotivat la cele trei şedinţe îşi pierd mandatul” – a spus prefectul Radu Renga.

Dumitru Persu a declarat că prezenţa consilierilor judeţeni este obligatorie: „absenţa trebuie motivată în mod temeinic. Respectiv, tot arcul penelist care nu este în sală să prezinte fie certificate de boală care nu le-a permis venirea la şedinţă, fie că sunt undeva plecaţi în străinătate. Justificarea absenţei de la şedinţele CJ sunt obligatorii”.

[supsystic-gallery id=3]

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like