BREAKING NEWS: Elev înjunghiat la Liceul General Magheru din Râmnicu Vâlcea

UPDATE 5: Georgică Florin Maczanga a fost reţinut pentru 24 de ore în urmă cu puţin timp, pe numele său fiind deschis un dosar penal pentru tentativă de omor. Minorul va fi dus în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

UPDATE 4: Georgică Florin Maczanga (foto dreapta jos), elevul care şi-a înjunghiat colegul în această dimineaţă chiar pe holul Liceului General Magheru din Râmnicu Vâlcea, se află încă la audieri. El ar putea fi acuzat de tentativă de omor, însă poliţiştii şi procurorii se vor pronunţa după ce finalizează ancheta. Cel mai probabil, elevul va fi reţinut şi prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. 

elev-agresor

UPDATE 3: Elevul înjunghiat în această dimineaţă este în stare gravă. Cadrele medicale de la Vâlcea au reuşit totuşi să-l stabilizeze, însă se pare că sunt nevoite să îi aspire sângele care i-a inundat plămânii. Elevul Alexandru Vasile va fi trimis însă cu o ambulanţă la o clinică din Bucureşti.

UPDATE 2: Poliţiştii au identificat agresorul fiind vorba despre Georgică Florin Maczanga – 17 ani, elev în anul I la profesională. Sursele noastre spun că băiatul ar fi cunoscut în şcoală ca fiind epileptic, dar şi un elev cu probleme de comportament, el fiind deseori agresiv, iar cadrele didactice au chemat de nenumărate ori oamenii legii pentru a-l potoli. El şi-a înjunghiat colegul în această dimineaţă, în jurul orei 07.00, şi apoi a spus că a vrut să se răzbune. Victima este Vasile Alexandru, elev în anul II la profesională. 

UPDATE 1: Conform ultimelor informatii, incidentul dintre cei doi elevi a avut loc la parterul liceului, holul fiind plin de sange. La fata locului au ajuns politistii criminalisti si, din cate se pare, niciun elev prezent in scoala in acest moment nu are voie sa iasa din incinta unitatii. 

Incident extrem de grav in aceasta dimineata de miercuri, 26 octombrie 2016, chiar in incinta Liceului General Magheru din Ramnicu Valcea. Un elev de 15 ani a fost injunghiat, iar din primele informatii se pare ca ar fi un conflict cu un alt elev de 17 ani, ei luandu-se la ceartă pentru o fata. Baiatul a fost preluat de ambulanta si dus la UPU Valcea, el avand o plaga cervicala si urmeaza sa fie bagat de urgenta in sala de operatii.

 

Vom reveni…

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

One thought on “BREAKING NEWS: Elev înjunghiat la Liceul General Magheru din Râmnicu Vâlcea

Comments are closed.