Deputatul Daniela Oteşanu: ,,Nu am semnat proiectul legislativ al lui Cătălin Rădulescu!”

Deputatul Partidului Social Democrat (PSD) Vâlcea, Daniela Oteşanu, susţine că nu a semnat iniţiativa legislativă care a aruncat în aer opinia publică românească, referitoare la modificarea pedepselor şi faptelor prevăzute în Codul Penal. Iniţiativa lui Cătălin Rădulescu (deputatul ,,Mitralieră”) a apărut în presă, semnată de mai mulţi deputaţi ai PSD, printre care Eugen Neaţă, Vasile Cocoş, Daniela Oteşanu şi Ovidiu Popa. Deocamdată, singurul parlamentar care s-a exprimat ferm împotriva acestei iniţiative, spunând că nu a semnat niciodată un asemenea proiect legislativ, este Daniela Oteşanu. ,,Într-adevăr, este semnătura mea, dar eu nu am semnat un asemenea proiect. Eu citesc ce semnez, nu îmi asum, prin semnătură, chiar orice. De-aia sunt uneori catalogată ca fiind un deputat cu puţine iniţiative legislative. Chiar semnez ce citesc, or eu nu am citit niciodată un asemenea PLX (n.r. proiect legislativ) pe care să-l semnez ulterior. Dacă vă uitaţi cu atenţie o să vedeţi clar că pe pagina pe care apare semnătura mea, nu există textul proiectului, nu există nici măcar un antet. Singurul proiect legislativ pe care l-am semnat în cunoştinţă de cauză pe 18 decembrie, fiindcă atunci este datat şi proiectului colegului Cătălin Rădulescu, este cel cu incompatibilităţile primarilor. Însă praguri de 200.000 de euro, puşcărie acasă, dezincriminarea obţinerii favorurilor sexuale şi alte asemenea lucruri, n-am semnat şi nu îmi pot însuşi. De altfel, vă anunţ că primul lucru pe care am să-l fac când începe sesiunea, este să-mi retrag semnătura. Până atunci nu pot face nimic, din punct de vedere procedural” a declarat Daniela Oteşanu.
Parlamentarul vâlcean a mai spus că nu va face nicio plângere penală pentru falsificarea semnăturii sau pentru alte asemenea lucruri, întrucât nu are nicio dovadă. Imediat după apariţia în presă a proiectului şi semnăturilor, mai mulţi deputaţi pesedişti, din alte judeţe, au procedat ca Daniela Oteşanu, declarând că nu îşi pot asuma o asemenea iniţiativă.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like