Procurorii DIICOT Vâlcea și polițiștii de la BCCO Vâlcea au dat, din nou, iama în așa – zișii „hackeri”. Este vorba de data aceasta
Day: aprilie 9, 2019
Simpozion naţional pe teme sportive, organizat de ISJ Vâlcea
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) şi Casa Corpului Didactic (CCD) Vâlcea organizează simpozionul naţional ,,Sport pentru toţi, sănătate pentru toţi”, ajuns la ediţia a XV
FOTO-VIDEO. Braconieri din Vâlcea, prinși în flagrant la Sibiu cu o jumătate de tonă de pește
Au terminat de făcut prăpăd în Vâlcea, pentru că aici autoritățile refuză în continuare să reacționeze, iar acum s-au mutat la Sibiu. Este vorba
Șofer prins gonind cu 145 km/h pe DN 7, în Vâlcea
În perioada 1-7 aprilie 2019, Poliția Rutieră Vâlcea a oprit în trafic și controlat nu mai puțin de 937 de autovehicule, aplicând 549 de
RÂMNICU VÂLCEA. Alte trei treceri la nivel de cale ferată vor fi modernizate
Până acum, în Râmnicu Vâlcea a fost amenajată cu dale elastice o singură trecere la nivel de cale ferată. Este vorba despre trecerea de