UPDATE: Din nefericire, la ora 16.38, medicul de pe Ambulanta a declarat decesul tânărului. După aproape două ore de căutări, scafandri au reușit să
Day: august 15, 2019
MASCAȚII au descins într-un târg din VÂLCEA. Trei persoane ridicate!
UPDATE. Potrivit IPJ Vâlcea, în dimineața zilei de 15 august a.c., trei bărbați ar fi pătruns în curtea unei locuințe de pe raza localității
Deputatul Ștefan Ovidiu Popa, 30 de luări de cuvânt în Parlament
Este unul dintre cei mai tineri parlamentari pe care i-a avut județul Vâlcea. Vorbim de social-democratul Ștefan Ovidiu Popa, deputat in Parlamentul României în
Noi investiții și dotări la Spitalul Județean, Spitalul Vechi și Maternitate
La ultima ședință a CJ Vâlcea, din data de 14 august 2019, consilierii au votat alocarea a sumei de 524.000 lei, din excedentul bugetului
ATENȚIONARE METEO de VREME REA în județul VÂLCEA
Județul Vâlcea se află, începând cu ora 14.00, sub atenționare meteorologică de vreme rea. Specialiștii ANM susțin că toată ziua de azi vom avea
Viorica Dăncilă, după ședința CEX a PSD Suceava: “Social democrații au dat dovadă de solidaritate”
Premierul şi liderul PSD, Viorica Dăncilă, a declarat miercuri, la Fălticeni, că PSD dat dovadă de solidaritate și trebuie să aducem cât mai mulți
ATENȚIE! DN-urile din Vâlcea, împânzite de polițiști în această minivacanță
COMUNICAT DE PRESĂ Polițiștii vâlceni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță pe perioada minivacanței prilejuită