VIDEO/VÂLCEA. 11 braconieri prinşi într-o singură zi de jandarmi

„Captură” record pentru jandarmii vâlceni, care într-o singură zi au prins 11 braconieri pe râul Olt. Astfel s-a demonstrat că dacă se vrea, se poate diminua acest fenomen care acum pare scăpat de sub control.

Acţiunea de amploare a Jandarmeriei Vâlcea a avut loc vineri, 22 ianuarie 2021, între orele 13.00 – 21.00, jadarmii având sprijinul lucrătorilor Ocolului Silvic Clăbucet. Oamenii legii şi-au îndreptat acum privirea spre nordul judeţului, deşi nici sudul nu trebuie neglijat. Astfel,, acţiunile au avut loc pe raza comunelor Racovița, Câineni, Perișani și Boișoara.

„În zona Cornet din comuna Rcovița, au fost depistate  11 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 40 ani care pescuiau în apele râului Olt cu plasă monofilament, tip parașută, fără permis de pescuit.

Sancțiunile contravenționale în valoare de 10.200 lei au fost aplicate după cum urmează: 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.200 lei și 2 avertismente conform O.U.G. 23/2008, 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.500 lei pentru nepurtarea măștii de protecție și o sancțiune contravențională în valoare de 500 lei pentru refuz de legitimare.

De asemenea au fost descoperite asupra persoanelor 10 kg de pește din speciile caras și biban în stare vie, motiv pentru care jandarmii au procedat la deversarea acestora în râul Olt.

Menționăm că jandarmii vor continua cu astfel de acțiuni și în perioada următoare” – se arată într-un comunicat de presă al IJJ Vâlcea. 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like