ZVONOTECA – 29 iulie 2021 – VÂLCEA

• Consilierul municipal PSD Gheorghe Mihăilescu a început să se joace cu focul. Și nu prin pădure, unde are o activitate profesională bună, ci prin politică. Mihăilescu a fost luat la țintă de liberali cu plângeri penale și presiuni pe linie de serviciu. A fost mutat disciplinar din funcția de șef al Romsilva Vâlcea, la Ocolul Silvic Drăgășani, ulterior la cel din Călimănești. Dar aceste fapte s-au întâmplat în 2020. La începutul lui 2021, aproape pe șest, fără să se știe, lui Mihăilescu i s-a redus pedeapsa administrativă care ar fi ținut în mod normal până în vară și a revenit la conducerea Romsilva Vâlcea. De atunci, e din ce în ce mai anturat de liberali. Desigur, nu la vedere. Problema e că și în Consiliul Municipal, unde a intrat de pe lista PSD, nu mai face mereu politica partidului care l-a propulsat. La prima vedere Mihăilescu pare o victimă a comploturilor propriului partid pe care acum, prin diverse înțelegeri secrete cu liberalii, îl pedepsește. Și totuși… În 2012 a fost numit șef la Romsilva Vâlcea. În octombrie 2018 a primit de la social – democrați conducerea instituției la nivel național (o regie mai importantă decât multe ministere). La alegerile locale din 2020, a fost deschizătorul listei pesediștilor pe Râmnicu Vâlcea. Deci, onoruri după onoruri, mai ales că PSD – ul l-a prezentat sus și tare drept unul dintre profesioniștii de vază ai partidului. S-a produs un singur eveniment pe care Mihăilescu îl consideră nedreptate. Punerea lui Bogdan Matei pe lista pentru Senat în fața sa. Și din acest moment, Mihăilescu s-a comportat ca și cum nu se mai regăsește în PSD. Dacă va continua așa, la fel de valabilă va fi și reciproca. 

• Există o rețea bine pusă la punct de politicieni și oameni de afaceri care, folosindu-se de pagini de Facebook fie anonime, fie deținute de oameni care nu mai au ce pierde, încearcă să-și distrugă adversarii. Cel mai recent exemplu este cel al arhitectului – șef al Primăriei Râmnicu Vâlcea, Petre Mihăilă. S-a încercat șantajarea sa voalată și nu s-a reușit. Drept pedeapsă, fotografiile au fost livrate unor persoane străine de șantajul amintit, dar care au achiesat la subiect ,,pedepsindu-l” pe arhitect. Care e, în realitate, pedeapsa? Publicarea unor fotografii dintr-un concediu. Apăreau și câțiva afaceriști locali. Mihăilă nu apărea, dar apărea soția sa. La asta se referă toată marea infracțiune! Nu tema e interesantă, ci cum încearcă unii prin interpuși să-și facă loc propriilor interese. Dar pe cine și de ce a deranjat așa tare arhitectul Mihăilă?! 

• Polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea s-au transformat în mediatori. Nu puțini sunt cetățenii care susțin că sunt “sfătuiți” să-și retragă plângerile sau să se împace cu suspecții atunci când sunt victimele unor furturi. Mai grav este că așa se întâmplă, de multe ori, și în cazul unor fapte săvârșite cu violență. Să fie cât mai puțină muncă pentru polițiști. Oricum în stradă sunt din ce în ce mai puțin vizibili, dar nici muncă de birou nu prea vor să mai presteze. Mai pe scurt, la Poliția municipiului este o vacanță continuă.

• Se aude prin urbea noastră că, recent, doi polițiști, unul aflat pe un post de conducere, s-au luat la harță pentru o femeie (polițistă). Și nu orice femeie, ci soția unuia dintre ei care ar fi avut o “aventură amoroasă” cu boss-ul. Încornoratul a aflat și s-a iscat scandalul. Gurile rele spun că speța a fost cercetată de colegii lor de la Control Intern și ar fi fost ținută într-un sertar, refuzându-se transferul la Parchet. Ce-ți e și cu “dragostea” asta!

Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului.

You May Also Like