400 de lămpi cu LED vor fi montate în comuna Popești

Rețeaua de iluminat public din comuna Popești va fi modernizată. Proiectul în valoare de peste 1 milion de lei a fost aprobat zilele trecute de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în cadrul Programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public. Astfel, potrivit primarului Aurora Măgura, sursele de iluminat vechi vor fi înlocuite cu lămpi cu LED, mult mai eficiente și mai economice. Este vorba despre montarea a 400 de lămpi ce vor fi amplasate în special pe principala cale de acces din comuna Popești, dar și în satele Popești, Urși, Meieni, Dăești și Curtea.

“Vor fi schimbate circa 400 de lămpi în această primă etapă, iar apoi vom încerca să obținem fonduri și în cea de-a doua etapă pentru a continua acest proiect. Strada principală este vizată acum în special, urmând a fi modernizat iluminatul public în procent de circa 70%. Noi nu am stins becurile noaptea pentru că nu avem consum mare. Avem bătrâni mulți și am considerat că siguranța cetățenilor este mai importantă” – susține primarul comunei Popești, Aurora Măgura.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like