Au venit banii pentru finalizarea pârtiei de schi de la Voineasa!

Ministerul Turismului a alocat 15 milioane de lei pentru finalizarea domeniului schiabil Transalpina Schi Resort. Investiţia este extrem de importantă pentru dezvoltarea turismului în nordul judeţului. De altfel, finalizarea investiţiei înseamnă şi rezolvarea unei probleme importante din zona Obârşia Lotrului şi anume cea a locurilor de parcare. Cu aceşti bani vor fi realizate parcările – cea terană şi cea supraterană – dar şi pergolele de la altitudinea de 1850 de metri. De asemenea, în această sumă este prevăzută şi asfaltarea drumului de acces către pârtie – DN 7A, de la Voineasa şi până la Obârşia Lotrului.

„Domnul primar Năstăsescu Gabriel a venit astăzi la Consiliul Judeţean Vâlcea şi a prezentat documentele care atestă faptul că Guvernul României – Ministerul Turismului, sub semnătura domnului Mircia Titus Dobre, au alocat 150 de miliarde de le vechi Consiliului Local Voineasa pentru finalizarea Pârtiei de Ski.

După cum se cunoşte, programul de guvernare al PSD a vizat şi finalizarea unor astfel de investiţii şi îi mulţumesc domnului Preşedinte Liviu Dragnea, domnului Prim-ministru Sorin Grindeanu şi domnului Ministru Mircia Titus Dobre pentru că, iată, astăzi Vâlcea primeşte o asemenea veste.

Transalpina Ski Resort este una dintre cele mai frumoase pârtii de ski din Europa şi sunt convins că domnul primar va şti ce are de făcut pentru dezvoltarea zonei” precizează Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Urmează să îndeplinim formalităţile cerute de lege, inclusiv o şedinţă de Consiliu Local al comunei Voinesa, iar eu, potrivit legii, voi face toate demersurile pentru ca firma constructoare şi toţi cei implicaţi să conlucreze, astfel încât undeva la sfârşitul lui septembrie să încheiem lucrările. Prin această alocare, Guvernul a dat, practic, un imbold extrem de important pentru dezvoltarea staţiunii Voineasa şi pentru binele oamenilor” – susţine Năstăsescu Gabriel, primarul din Voineasa.

 

You May Also Like