Bază balneoclimaterică la Ocnele Mari. Parteneriat între Primărie și CJ Vâlcea

Un proiect comun între Primăria Ocnele Mari și Consiliul Județean (CJ) Vâlcea va deveni realitate în viitorul apropiat. Primarul Remus Gabriel Sasu anunță că în orașul pe care-l conduce se va realiza o bază de tratament balneoclimaterică. Clădirea există oarecum, fiind vorba de o proprietate abandonată în 1998, însă care se poate transforma într-o zonă atractivă pentru turiști.

Asocierea dintre Primăria Ocnele Mari și CJ Vâlcea a fost votată în ședința ordinară de vineri, 28 mai 2021, propunânâdu-se identificarea oportunităților de finanțare, din fonduri europene nerambursabile, pentru finalizarea construcției cu destinația inițială de bază de odihnă și tratament, edificată pe un teren de 13.100 mp, proprietate a orașului Ocnele Mari. Mai mult decât atât, a fost alocată suma de 250.000 lei pentru elaborarea documentațiilor tehnico – economice (Expertiza tehnică a clădirii, studii DALI și studii conexe) necesare depunerii spre finanțare acestui proiect.

“În urmă cu câteva zile, la propunerea președintelui Constantin Rădulescu, Consiliul județean Vâlcea a votat în favoarea asocierii cu Primăria Ocnele Mari în vederea realizării proiectului <Baza balneoclimaterică de tratament> din Ocnele Mari. Asocierea face posibilă demararea unei ample acțiuni de identificare a oportunităților de finanțare a proiectului din surse europene, nerambursabile. Pentru început, Consiliul județean a alocat 250 mii de lei pentru expertiza tehnică a structurii imobiliare construite deja în apropierea ștrandului din Ocnele Mari și a întocmirii studiului DALI, necesar depunerii proiectului de finanțare.

Încă de la începutul acestui mandat, am afirmat că principalul obiectiv economic al stațiunii noastre este întărirea și modernizarea serviciilor acordate turiștilor care folosesc capacitățile balneoclimaterice din Ocnele Mari. Am inițiat asocierea noastră cu Consiliul județean Vâlcea cu încredere în creșterea stațiunii și a bunăstării locuitorilor ei” – susține primarul din Ocnele Mari, Remus Sasu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like