Cel mai frumos festival din Vâlcea, “Învârtita Dorului”, revine la Vaideeni

După o perioadă de restricții impuse de pandemie, comuna Vaideeni îmbracă din nou straie de sărbătoare. Tradiționalul și spectaculosul festival păstoresc “Învârtita Dorului” a ajuns la cea de-a 54-a ediție, iar anul acesta, în zilele de 25 și 26 iunie, primarul Daniel Achim Băluță promite că participanții vor avea parte de momente extrem de frumoase. Ca de fiecare dată, cea mai spectaculoasă activitate de la “Învârtita Dorului” va fi parada inedită a costumelor populare. De asemenea, ansamblurile folclorice, ce vor veni la Vaideeni din toate colțurile țării, vor încânta cu siguranță audiența. Pe platoul care poartă numele festivalului vor avea loc mai multe recitaluri de folclor autentic Românesc. Vor urca pe scenă mulți soliști printre care îi putem aminti pe Nicu Novac, Adelina Popa Anamaria Iorga, Marius Țugulescu Mihai Tițoiu sau Ilie Dură și Alin Pavelescu. De asemnea, vor concerta elevii Școlii de Arte Vaideeni și Ansamblul Miorița, organizatorii având și alte surprize pentru cei prezenți.

Festivalul de folclor păstoresc ”Învârtita Dorului” este organizat de Primăria Vaideeni, Consiliul Local Vaideeni, în colaborare cu Asociaţia Culturală Moştenitorii și Școala de Arte Vaideeni.

Iată programul complet al Festivalului ”Învârtita Dorului”:

Sâmbata

Locație: Centrul de expunere a tradițiilor locale „ Școala Veche” 

Ora 16:00:

I. Expoziție de fotografie și cămăși ungurenești

„POVESTEA MERGE MAI DEPARTE” 

organizată de Asociația Culturală Moștenitorii

Ora 17:00:

II. Colocviul  „In Memoriam Vartolomei Todeci”: • _Mărturii despre Vartolomei Todeci  – Prof. Elena Stoica, Prof. Dr. Gheorghe Deaconu, Prof. Dr. Florin Epure și Prof. Flavius-Cătălin Sîiulescu • 50 de ani de la  debutul editorial – volumul „Plaiul dorului”(1972)  – Prof. Dr. Ioan Șt. Lazăr • Lansarea volumului ” Vartolomei Todeci – Hai Carpat, Carpat! – Dascălul şi discipolii săi”, autor Prof. Dr. Vasile Bebeșelea Sterp • Expoziția  de carte ”Plaiul Dorului” – realizată de  Biblioteca Publică Locală Vaideeni

III. Lansare de carte: volumul ”Flori de dor/ Învârtita dorului” – autor Conf. Univ. Dr. Maria Niculescu

IV. Prezentare de carte: ”Dicționar Etimologic al limbii române pe baza  cercetărilor de 

indo-europenistică”- autor Dr. Mihai Vinereanu

V. Prezentare proiect cultural co-finantat de Administrația Fondului Cultural National: „Elemente de continuitate ale pastoritului transhumant în Vaideeni”, Institutul de Etnografie si Folclor „C. Brailoiu”, partener Asociatia Culturala Moștenitorii –  dr. Lucian David, dr. Emil Tîrcomnicu

Ora 20:00:

Locație: Platoul Învârtita Dorului

Spectacol folcloric susținut de: Ionică Ivan – Doinel Hândorean – Robert Târnăveanu – Nicu Novac – Adelina Popa și Adrian Băluță – Anamaria Iorga – Marius Țugulescu – Ana Maria Gheorghescu – Mădălina Popescu și David Ungureanu – Tițoiu Mihai – Cosmin Bădița – Ilie Dură – Alin Pavelescu – Ionela Petria – Ștefan Săvoiu – Elevii Școlii de Arte Vaideeni – Ansamblu Miorița și alte surprize.

Duminica

Ora 11:30

– centrul civic – Deschiderea festivităților

Ora 12:30

– Parada portului popular spre platoul Învârtita dorului

Ora 13:00

– Spectacol folcloric susținut de  formațiile din:

Jud. Vâlcea:  Vaideeni, Băbeni, Horezu,

Jud. Alba:  Șugag, Vinerea – Cugir,

Jud. Argeș:  Corbi, Galeșu, Bradulețul,

Jud. Bistrița Năsăud:  Leșu,

Jud. Gorj:  Baia de Fier, Novaci, Polovragi,

Jud. Hunedoara:  Orăștie, Petrila,

Jud. Sibiu:  Cristian, Gura Râului, Jina, Poiana Sibiului, Rășinari, Sadu, Săliște, Tilișca,  Turnu Roșu, Tălmaciu,

Jud. Brașov: Bran,

Jud. Tulcea:  Ansamblul Odyssea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like