CJ Vâlcea accesează fonduri norvegiene pentru persoanele aflate în dificultate din judeţ

Fonduri de 1 milion de euro vor fi accesate de Consiliul Judeţean Vâlcea, bani ce vor folosiţi strict pentru a ajuta persoanele aflate în dificultate din judeţ. Proiectul a fost depus azi, 25 februarie 2020, Fondul Român de Dezvoltare Socială.

„Dragi prieteni, astăzi am mai făcut o faptă bună! În sensul că luăm fonduri norvegiene. Bani mulţi! Bani mulţi cu care vom ajuta oameni aflaţi în situaţii dificile. Am depus la Fondul Român de Dezvoltare Socială un proiect în valoare de 1 milion de euro. Este un proiect destinat mai multor localităţi din judeţul Vâlcea: Costeşti, Frânceşti, Ioneşti, Mihăeşti, Muereasca, Nicolae Bălcescu, Roşiile, Vaideeni, Vlădeşti, Copceni, Stoileşti şi Bujoreni. Ce facem aici şi ce facem cu aceste fonduri norvegiene? În primul rând că banii vor merge la copii necăjiţi, la bătrâni şi la persoane defavorizate sau încadrate cu un anumit grad de handicap. Dar mă bucur foarte mult pentru toţi, dar copiii şi bătrânii sunt două ţinte importante ale acestui program pentru că noi cu aceşti bani vom investi pentru a le crea condiţii mai bune de viaţă. Fie că facem racordul la apă canal, fie că băgăm curentul pentru că oamenii nu au, fie că le cumpărăm mobilă sau obiecte de uz caznic pentru bucătărie şi tot ce le trebuie în casă. O să cumpărăm inclusiv rechizite şi alimente şi angajăm 25 de oameni. Printre aceşti 25 de oameni sunt şi îngrijitori la domiciliu pentru bătrâni, pentru persoane aflate în situaţii grele. Aşadar, exact cum am spus: bine faci, bine găseşti! Şi noi o să facem mult bine în toate aceste localităţi pentru copii, pentru bătrâni …cu fonduri norvegiene” – susţine preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

You May Also Like