CJ Vâlcea va achiziționa aparatul de testare a COVID-19, dacă Guvernul n-o va face

Consiliul Județean (CJ) Vâlcea intenționează să achiziționeze aparatul de depistare a bolnavilor de coronavirus. Pentru că Guvernul a promis că va distribui bani pentru achiziționarea acestui tip de aparate, preșdintele CJ, Constantin Rădulescu, așteaptă decizia executivului României. În cazul în care nu vor ajunge la Vâlcea bani pentru așa ceva, CJ Vâlcea va achiziționa aparatura din fonduri proprii. Deocamdată, Rădulescu a dat dispozițiile necesare pentru amenajarea incintei potrivite funcționării unui asemenea aparat. O altă problemă pe care ar putea-o întâmpina Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vâlcea este lipsa medicilor specialiști pentru un asemenea aparat. Rădulescu promite că în maxim două săptămâni vom știi cine alocă banii, guvernul sau CJ Vâlcea. Potrivit legislației în vigoare, aparatul va fi achiziționat mult mai repede decât în cazuri normale de achiziții publice. 

„În urmă cu două săptămâni, am comunicat conducerii SJU Vâlcea că, dacă este nevoie, vom găsi resursele necesare pentru a achiziționa un aparat medical de testare a noului coronavirus. Există, însă, și posibilitatea ca aparatura să fie achiziționată de Guvern. Că vine de la Guvern sau de la Consiliul Județean, aparatul are nevoie de o infrastructură umană, dar și de un spațiu adecvat pentru a funcționa. În acest sens, am dispus măsuri și am pregătit un spațiu la Spitalul Vechi, în vecinătatea Secției de boli infecțioase. DSP Vâlcea efectuează verificări în ceea ce privește condițiile pe care spațiul trebuie să le îndeplinească, iar noi ne vom ocupa ca acestea să corespundă normelor stabilite”, Constantin Rădulescu, președinte Consiliul Județean Vâlcea.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like