COMUNICAT – PRIMARUL GÎNGU: Persoanele aflate în dificultate din Bujoreni vor primi sprijin printr-un proiect european

Eforturile noastre de a ajuta persoanele aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comuna Bujoreni au dat roade, în sfârşit. După multă muncă din partea echipei de proiecte din cadrul Primăriei Bujoreni, după o serie întreagă de evaluări şi după trecerea perioadei de contestaţii, ne aflăm la un singur pas de semnare a contractului de finanţare pentru un proiect cu fonduri europene extrem de important. Este vorba despre proiectul intitulat “Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunităţile marginalizate din zona rurală în comuna Bujoreni”, depus de noi în cadrul apelului de proiecte nr. POCU/827/5/2/. 

În data de 18 ianuarie 2021, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene ne-a informat, printr-o scrisoare, că proiectul a fost aprobat spre finanţare, iar OIR POSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia a decisdemararea procesului de contractare.

Prin acest proiect urmărim ca persoanele aflate în dificultate să primească sprijin din multe puncte de vedere, iar nivelul lor de trai o să crească simțitor. De asemenea, în cadrul acestui proiect 40 de persoane din Bujoreni vor urma cursuri gratuite de anteprenoriat, iar 14 dintre proiectele pe care aceștia le întocmesc vor fi selectate și vor primi finanțare nerambursabilă. Este o oportunitate extraordinară pentru cei care vor să-și deschidă o mică afacere în comuna noastră. 

Iată care sunt principalele obiectivele specifice ale proiectului:

• Dezvoltarea de servicii sociale și socio-medicale în cadrul comunității marginalizate din Bujoreni;

• Reducerea fenomenului de abandon școlar pentru 40 de elevi din comunitatea marginalizată prin programe tip “școala după scoală”;

• Participarea la programe de ucenicie pentru 14 persoane din comunitatea marginalizată;

• Informarea, consilierea, orientarea și medierea pe piața muncii a 216 membri ai grupului țintă;

• 180 membri ai grupului ținta formați profesional prin participarea la cursuri de calificare;

• 56 de membri ai grupului țintă vor avea un loc de muncă în urma participării la intervențiile integrate din cadrul proiectului;

• Sprijinirea a 14 membri ai grupului țintă în vederea înființării unei noi afaceri și crearea a cel puțin 14 locuri de muncă în noile entități economice;

• 2 Workshop-uri și Campanii de informare și conştientizare care au ca scop implicarea comunității în problemele sociale locale. 

În final, vreau să vă asigur, dragi locuitori ai comunei Bujoreni, că rămânem consecvenţi în încercările noastre de a obţine cât mai multe fonduri europene. Proiectele sunt de durată, însă sunt sigure şi cu rezultate vizibile. 

Gheorghe GÎNGU,

PRIMARUL COMUNEI BUJORENI

You May Also Like