DECIZIE. Primarul din Șirineasa face economii la bugetul local

Iluminatul public pe timp de noapte a fost oprit în comuna Șirineasa, în urma unei decizii a primarului Ion Bebe Streinu. Edilul – șef s-a gândit să procedeze în acest fel pentru a face economii la bugetul local. Astfel, factura de luna viitoare de la curent ar trebui să scadă cu circa 20%.

“Este o măsură luată din necesitatea de a face economii la bugetul local. Știu că unii cetățeni sunt nemulțumiți, dar nu avem ce face. Nici mie nu-mi convine, dar cred ca oricine ar fi în locul meu aici, la primărie, ar proceda în aceeași manieră. Iluminatul public în comuna Șirineasa este restricționat pe timp de noapte, de la ora 01.00 până la ora 04.00. Din calculele mele, factura ar trebui să scadă cu 20%. Vom vedea însă, pentru că și aici este o măgărie la faza cu estimatul. Și la casnici e același lucru… îți ia din consumul de anul anterior. Dar eu le-am atras atenția și colegilor din primărie să aibă grija la consum pentru că trebuie să facem economie. Facturile au ajuns să fie imense!” – spune primarul Ion Bebe Streinu.

La ședinta Consiliului Local din luna august 2022, consilierii locali, la propunerea primarului Ion Bebe Streinu, au aprobat participarea comunei Șirineasa, județul Vâlcea, la “Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public”. De asemenea, s-a aprobat și susținerea contribuției proprii necesară implementării proiectului aferent obiectivului de investiții “Modernizarea sistemului de iluminat public stradal, în comuna Șirineasa, județul Vâlcea”, în valoare de 47.391,47 lei (inclusiv TVA) din care 6.790,18 lei (inclusiv TVA) reprezintă valoarea cheltuielilor eligibile care nu sunt finanțate de Administrația Fondului pentru Mediu. Valoarea totală a investiției se ridică la 1.019.653,44 lei (inclusiv TVA). 

Astfel, pe raza comunei Șirineasa vor fi instalate 220 de aparate de iluminat public, dintre care 35 vor fi de 20 W, iar 185 de 45 W. Cu acest sistem modern, Primăria Șirineasa va face o economie de energie de peste 46% și, cel mai probabil, nu va mai fi necesară oprirea iluminatului public pe timp de noapte.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like