Deputatul Daniela Oteşanu şi prefectul Marin încearcă să-i ajute pe vâlcenii ale căror culturi au fost distruse de porcii mistreţi

Zeci de culturi din Vâlcea au fost distruse de turmele de porci mistreţi, mai ales în sudul judeţului, iar cetăţenii se văd în postura de a nu-şi mai recupera investiţiile din cauza unui vid legislativ. Aflând despre problemele cu care se confruntă vâlcenii afectaţi, deputatul Daniela Oteşanu i-a solicitat prefectului Florian Marin să convoace o şedinţă cu primarii pentru a purta o serie de discuţii lămuritoare, urmând ca ulterior să poată face iniţiative legislative care să-i ajute pe vâlceni.

„La initiativa doamnei deputat Daniela Otesanu, a domnului consilier judetean Ioan Comsa si a unui grup de primari din zona de sud a judetului, astazi (miercuri, 19 iulie 2017 – n.r.) a avut loc la sala 2 a Institutiei Prefectului o intalnire cu edilii localitatilor afectate de distrugerile provocate de porcii mistreti, cu gestionarii fondurilor de vanatoare, dar si cu cei ai institutiilor cu atributiuni in domeniu.
A rezultat din discutiile, destul de aprinse, necesitatea unor modificari legislative, intrucat actul juridic ce reglementeaza acest domeniu este depasit si creaza probleme atat pentru proprietarii de teren, cat si pentru primari.
Exista in continuare o nebuloasa juridica, in cazul acordarii de despagubiri pentru persoanele ale caror culturi au fost distruse de turmele de porci mistreti, care trebuie urgent reglementata.
Au mai fost abordate aspecte referitoare la cotele scazute de vanatoare, ceea ce presupune o crestere progresiva a numarului de animale salbatice ca si a modului defectuos in care institutiile cu atributii in domeniu isi fac treaba, urmand ca aceasta ultima problema sa fie verificata de catre corpul de control al Institutiei Prefectului” – precizează prefectul Florian Marin. 

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.