DEZASTRU LA TOMȘANI. Pagube de peste 30 de miliarde lei vechi

Inundaţiile de la jumătatea lunii iunie au devastat comuna Tomşani. Pagubele oficiale se ridică la aproximativ 30 de miliarde de lei vechi, însă, cifrele reale sunt mult mai mari. 30 de miliarde este suma la care a ajuns comisia formată din reprezentanţi ai Prefecturii şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, alături de administraţia publică locală. Primarul Dumitru Pearcu, în disperare de cauză, ca să-i vină cât mai repede banii de la guvern, n-a mai insistat ca raportul să conţină şi obiectivele medii sau mici de infrastructură locală, distruse de ape în zilele de 13 şi 14 iunie.
,,Nu mă aştept să primim bani pentru toate pagubele, dar măcar pentru alea mari. De exemplu, anumite cătune sunt izolate din cauză că apa a luat podurile sau punţile pietonale. Drumurile naţionale de pe raza comunei au fost sub apă, la fel şi cele judeţene şi comunale. Nu putem spune că nu am fost anunţaţi sau pregătiţi, dar efectiv nu s-a putut face faţă. Bistriţa ne-a lovit cel mai tare, amplificată de Bistricioara şi Pietreni. Au fost afectaţi absolut toţi versanţii de pe toate pâraiele” a declarat Dumitru Pearcu. Tomşaniul a înregistrat, în zilele de după viitură, 20 de hectare de terenuri agricole inundate, 118 gospodării afectate puternic, acestea în afara infrastructurii distruse într-o mare proporţie.
Cătunul Valea Neagoţii din satul Dumbrăveşti este şi în prezent izolat de restul localităţii, din cauza punţilor pietonale luate de apă. Valurile au mai smuls copaci, garduri şi coteţe. Comuna Tomşani este la confluenţa celor mai multor râuri şi pârâuri, ale căror valuri s-au ,,adunat” în localitate. De la 20:30 până 5:00 dimineaţa, viitura a lovit necruţător satele componente ale Tomşanilor, dar şi microhidrocentralele aflate pe râurile din zonă. De atunci şi până acum, salariaţii primăriei nu au mai avut liber nici măcar duminica, încercând, cu utilajele pe care le au la dispoziţie, să repare tot ce se poate repara cu bani din bugetul local, în aşteptarea fondurilor de la guvern.
,,Niciodată, de când mă ştiu, n-a plouat atât de tare la Tomşani. În 2014 am avut pagube de 5 miliarde lei vechi. Acum ne-a distrus! Vreau să mulţumesc concetăţenilor mei care au dat dovadă de simţi civic şi ne-au ajutat cu braţele şi utilajele lor să mai limităm din pagube” a mai spus Pearcu.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like