Drumurile de interes local din Scundu așteaptă finanțarea necesară pentru asfaltare

Noua conducere a Primăriei Scundu se află în fața unei provocări, aceea de a moderniza toate drumurile de interes local din comună. Este vorba de circa 9 kilometri de drumuri, primarul Mihai George Blejan dorindu-și o infrastructură rutieră de invidiat pentru comuna sa. Acum, edilul șef așteaptă noile ghiduri de finanțare sau programe de finanțare guvernamentale, pentru a accesa fondurile necesare.

Drumurile de interes local vizate pentru a fi reabilitate și modernizate sunt: DC Popeşti (1142 m.), DC Cimpoci (1195 m.), DC Pogoane (827 m.), DC Palagheşti (803 m.), DC Valea cu apă (603 m.), DC Andreeşti (316 m.), DC Ghiorlani (779 m.), DC Tigarani (424 m.), DC Coconeşti (364 m.) şi DC Giuclan (130 m.).

”Avem 9 km de drumuri de asfaltat, proiectul fiind depus pe FDI. Noi am făcut licitația, am semnat un contract. Ni s-a spus că se mută totul pe CNI. Comunitatea așteaptă un răspuns. Am înființat un ADI cu Glăvile, Pesceana și Șirineasa pentru gaze dar și pentru alte proiecte cu fonduri europene. Așteptăm și bugetul și axele și orice ca să creionăm o linie pentru acest an” – declară primarul comunei Scundu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like