FOTO – DRUMUL către SCHITURILE IEZER și PAHOMIE a INTRAT în REABILITARE

Drumul județean 654 face parte dintre acele drumuri care duc spre unele dintre cele mai frumoase locuri din România. Drumul Valea Cheii – Cheia pornește din DN64, se continuă pe teritoriul comunei Păușești – Măglași și orașului Băile Olănești cu punct final Schitul Pahomie.

Pe acest sector de drum condițiile de circulație rutieră erau îngreunate din cauza stării tehnice, astfel încât în ultimii trei ani s-au executat lucrări de consolidare a drumului, ziduri de sprijin din beton și gabioane, podețe tubulare precum și lucrări de reabilitare la mai multe podețe.

Starea tehnică a drumului se prezintă pe 5,3 km. cu îmbrăcăminte asflatică, iar pe ultimul tronson, în lungime de 11,4 km, pietruire cu balast și piatră spartă. Așadar, în continuare, în această perioadă, drumarii de la RAJDP Vâlcea execută lucrări de așternere covor asfaltic.

“DJ 654 este un drum al vâlcenilor, dar este și un drum al turiștilor, al celor care vor dori să viziteze Schiturile Iezer și Pahomie, două dintre cele mai vizitate obiective monahale din județul Vâlcea, două colțuri de rai, locuri de liniștire a sufletului, iar prin lucrările pe care le executăm accesul se va realiza mult mai facil, în condiții de siguranță” – declară Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

You May Also Like