FOTO. Elevii din Budești, premiați de primarul Ion Vlădulescu

Pentru rezultatele obținute în cursul acestui an școlar, pentru că au fost cuminți, ascultători și nu au absentat de la ore, elevii din comuna Budești au fost premiați de primarul Ion Vlădulescu. Ca-n fiecare an, edilul șef îi recompensează pe școlari, demonstrându-și interesul și grija pentru educația copiilor. Elevii au primit premii în bani, dar și biciclete.

“Alături de cadrele didactice, elevi și părinți, am fost prezent la festivitatea de încheiere a anului școlar, eveniment în cadrul căruia am acordat premii în bani copiilor premianți. Împreună cu colegii din Consiliul Local Budești am făcut și în acest an o bucurie elevilor, care nu au absentat nemotivat și au obținut nota 10 la purtare, oferindu-le câte o bicicletă.
Susțin mesajul transmis de doamna director, și anume că și dumneavoastră, dragi părinți, să vă implicați mai mult în desăvârșirea actului educațional care se continuă acasă!
Societatea în care trăim a evoluat și cere performanță și competență! Este nevoie de implicare din partea tuturor pentru ca dezvoltarea copiiilor noștri să se cunoască în anii următori, după finalizarea studiilor, din partea mea și a colegilor din Consiliul Local Budești, având tot sprijinul, așa cum v-am promis! La final de an școlar, vă doresc să aveți o vacanță frumoasă și plină de evenimente plăcute!” – susține primarul comunei Budești, Ion Vlădulescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like