FOTO – Primarul Vlădulescu, Budești: “Prima zi în școală modernă”

Școala gimnazială Budești a trecut printr-un amplu proces de modernizare și extindere, iar azi, 17 ianuarie 2022, în prezența primarului Ionel Vlădulescu, elevii au început cursurile în condiții excelente. Unitatea de învăţământ a fost dotată cu mobilier nou, table interactive cu sistem de proiecţie ultramodern, unde orele pot fi transmise în direct pe internet, pentru ca elevii care nu pot ajunge la cursuri din motive medicale să poată asista la ele.

“În această dimineață de 17 ianuarie, Școala Gimnazială Budești și-a deschis ușa pentru a primi elevii arondați acestei unități de învățământ moderne, la standarde europene.
Da, este prima zi de școală într-o unitate de învățământ modernă, reabilitată total și dotată cu absolut tot ceea ce este necesar desfășurării în cele mai bune condiții a procesului educational.
Atât cadrele didactice, cât și elevii au pășit cu emoție în acest semestru doi, într-o școală nouă, după ce aproximativ doi ani de zile unitatea de învățământ s-a aflat într-un proces de reabilitare total. Elevii au venit entuziasmați la clase și, așa cum spuneam mai devreme, chiar dacă suntem la mijlocul anului școlar, începutul semestrului doi a fost ca prima zi de școală, acum într-o clădire nouă!
Mă bucur că într-un timp scurt am reușit să finalizez proiectul de reabilitare a Școlii Gimnaziale Budești, contribuind astfel la asigurarea celor mai exigente condiții în desfășurarea actului de învățământ și, totodată, la crearea mediului propice performanței!
Mulțumesc pe această cale colaboratorilor, cadrelor didactice și elevilor pentru răbdarea și înțelegerea avută în necesitatea acestei investiții!

<Şcoala trebuie să fie o gimnastică a minţii omeneşti, adică o continuă şi rodnică dezvoltare a inteligenţei umane> – Mihai Eminescu”, spune primarul comunei Budești , Ion Vlădulescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like