FOTO. Se lucrează în ritm susținut pe drumurile județene din Vâlcea


“Continuăm lucrările de reparații, întreținere și asfaltare a drumurilor județene

S-au finalizat lucrările de modernizare a DJ 678 B, pe sector Dănicei, a unui tronson de drum din DJ 676 – la Cernișoara, iar în prezent se asfaltează la Copăceni.

În următoarele zile, vor continua lucrările de asfaltare și în alte localități din județ, așa cum am prevăzut în Programul de întreținere și reparații drumuri județene.

Colegii de la RAJDP se află și pe alte șantiere din județ, cum ar fi drumul Athosului Românesc sau alte zone unde au câștigat licitații.

De ieri, a început montajul și la stația de asfalt de la Galicea, care, în scurt timp, va deveni funcțională” – precizează președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

You May Also Like