FOTO-VIDEO. După trei ani de așteptare, SENS GIRATORIU pe DN 7, la Budești!


Soluţia pentru a se asigura desfăşurarea continuă a circulaţiei pe DN 7 este, fără îndoială, amplasarea unui sens giratoriu la Budești, în zona Peco Boromir. Acest sens are rol de colectare, selectare şi distribuire a traficului rutier, asigurând accesul spre şi dinspre toate direcţiile. Tocmai de aceea, președintele CJ Vâlcea susține că s-a zbătut pentru realizarea lui. Lucrările au început deja și chiar dacă traficul va fi ușor restricționat în următoarea perioadă, pe termen lung se vor vedea beneficiile.

“Scriam în urmă cu trei ani ministerului de resort, dar și <drumurilor naționale> – CNAIR, despre necesitatea unor lucrări pe drumurile naționale, care traversează județul Vâlcea.

Ceream atunci, realizarea a patru sensuri giratorii pentru fluidizarea traficului pe DN 67 și DN 7, două dintre acestea realizându-se deja.

Astăzi, pot spune că și cel de-al treilea, de la <punctul de control, de lângă unitatea militară din Budești>, intersecția DN 7 cu DN 67, devine realitate, întrucât au început lucrările pregătitoare instalării acestui sens giratoriu.

Acest lucru nu poate decât să ne bucure deoarece, pe lângă faptul că răspunde solicitării unui număr important de vâlceni, prin realizarea acestei investiții se fluidizează traficul în această zonă extrem de aglomerată a județului Vâlcea” – susține președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like