FOTO-VIDEO. Președintele CJ Vâlcea: “La Dăești, asfaltăm încă 2 km din drumul județean!”


Conducerea Consiliului Județean Vâlcea încearcă să modernizeze toate drumurile care ar putea fi variante de ocolire a DN 7. După ce a dat startul lucrărilor la fostul DN 7 D, acum se asfaltează o altă șosea ce ar putea fi tranzitată de șoferi atunci când DN 7 e blocat sau foarte aglomerat.


“Continuăm lucrările de modernizare a DJ 703 L, cu asfaltarea unui nou tronson de drum, pe raza comunei Dăești.

Sectorul de 2 km care urmează să fie asfaltat pornește de la Jiblea, de la intersecția cu DJ 703 G (drum pe care îl avem deja în lucru, cu fonduri europene) și se continuă până în fața sediului Poliției din Dăești.

Am dat dispoziție ca pe acest tronson de drum să fie refăcute acostamentele, să avem poduri și podețe puse la punct, dar și indicatoare pentru semnalizare rutieră.

Drumul este unul extrem de important și foarte circulat, fiind o variantă de ocolire a DN 7” – precizează președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

You May Also Like