Gutău a reușit deblocarea excedentului bugetar prin votul majorității Consiliului Municipal

Victorie uriașă a primarului Mircia Gutău în fața majorității de dreapta din Consiliul Municipal. Excendentul bugetar de 4,7 milioane lei pentru anul 2020 a fost deblocat prin votul plenului. Virgil Pîrvulescu a propus un amendament potrivit căruia să se constituie o comisie mixtă formată din cinci reprezentanți ai tuturor partidelor din consiliu. Acest amendament, conform majorității care l-a votat, trebuia să constituie articol separat la proiectul de hotărâre inițiat de primar. Cu toate acestea, secretarul Ionuț Didoiu a spus că nu va viza de legalitate amendamentul. Proiectul a trecut cu 17 voturi pentru (deci, și cu o parte din voturile opoziției), așadar excedentul a fost votat și deblocat. Formal, cu amendament. În realitate, din lipsă de aviz de legalitate din partea secretarului, proiectul își va face efect în forma inițială.
La precedenta ședință a consiliului, PNL – USR a blocat folosirea excedentul bugetar.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like