Vineri, 13 septembrie 2024, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, le-a transmis pompierilor următorul mesaj:
„Sărbătorim Ziua Pompierilor la finalul unei veri în care, din păcate, județul Vâlcea a deschis multe buletine de știri cu informații despre incendii ce au afectat suprafețe mari de pădure. În 2024, numărul și anvergura unor astfel de incidente au fost fără precedent. Putem vorbi și de inconștiența sau chiar reaua-voință a unor oameni, dar este de asemenea evident că procesul schimbărilor climaterice, încălzirea globală și verile tot mai fiebinți și mai secetoase vor fi, de acum înainte, definitorii și pentru țara noastră.
În acest context, în care natura este din ce în ce mai vulnerabilă, iar echilibrul forțelor care o animă – tot mai fragil, misiunea pompierilor devine din ce în ce mai importantă. Și profit de acest moment festiv pentru a-i felicita pe toți pompierii vâlceni pentru intervențiilor lor profesioniste pentru stingerea incendiilor de vegetație din această vară: au fost încleștări dramatice, extenuante, întinse pe multe zile, dar profesionalismul dumneavoastră a pus capăt acestor stihii, iar vieți omenești și bunuri de valoare au fost salvate.
Putem, însă, desprinde o concluzie din aceste evenimente: păstrarea naturii, așa cum ne-a dat-o Dumnezeu, sau siguranța gospodăriilor noastre sunt, în primul rând, în sarcina fiecăruia dintre noi! Să ne comportăm responsabil, să avem grijă de bunurile noastre, ale celorlalți și de cele publice și să nu ne așteptăm ca de fiecare dată când dăm dovadă de inconștiență să chemăm pompierii și totul să se rezolve. Da, pompierii sunt niște oameni deosebiți, dar nu sunt zei și nici nu au super-puteri ca să repare tot ceea ce stricăm noi. Este, de fapt, o abordare valabilă peste tot: doar împreună putem face ca lucrurile să meargă așa cum trebuie, fără accidente și fără tragedii.
Dragi pompieri, vă doresc să aveți parte de cât mai puține incidente care să necesite intervenția dumneavoastră, iar atunci când, totuși, va trebui să interveniți, să fiți feriți de pericole, să izbândiți și să vă întoaceți teferi în unitate și la familiile care vă iubesc! Vă doresc tot binele din lume și vă mulțumesc, în numele comunității locale, pentru tot ceea ce faceți pentru noi! La mulți ani!”