ÎN SFÂRŞIT! Se deschide Ştrandul din Ostroveni – Râmnicu Vâlcea! Vezi ce preţuri sunt!

 

Veşti bune pentru râmnicenii care aşteaptă încă de la începutul acestei veri să meargă la Baza de Agrement din Ostroveni – municipiul Râmnicu Vâlcea. Noua conducere interimară a Primăriei Râmnicu Vâlcea a decis să deschidă porţile acestei baze de agrement.

Astfel, de sâmbătă, 2 iulie 2016, se deschide Ştrandul din Ostroveni, iar preţurile au rămas la fel ca şi cele de anul trecut. Mai exact, preţul de intrare la ştrand este de 6 lei pentru adulţi, 4 lei pentru copii sub 14 ani, iar pentru pensionari (trebuie să prezinte cuponul de pensie la poartă) şi copii sub cinci ani intrarea este gratuită. De asemenea, cine vrea să-şi facă abonament lunar, preţul este de 60 de lei. Mai mult, conform unei noi hotărâri din Consiliul Local, nr. 88/2016, preţul de închiriere a unui şezlong s-a mărit de la 7,5 lei la 10 lei, iar pentru a închiria o umbrelă trebuie să mai scoţi din buzunar încă 10 lei.

Trebuie să specificăm faptul că în acest moment funcţionale sunt două bazine cu apă sărată şi un bazin cu apă dulce, iar plaja a fost extinsă. De asemenea, baza de agrement dispune în incintă şi de două terenuri de fotbal şi tenis de câmp, fiind dotate cu nocturnă. Pentru copii, există un parc de joacă dotat cu tobogane, leagăne şi trambuline.

foto: Valcea Turistica

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like