În următorii ani, comuna Vlădești se va dezvolta enorm din punct de vedere turistic

Complexul balnear ultra-modern ce se va construi în comuna Vlădești este doar începutul pentru dezvoltarea turistică a localității. Primarul Adrian Cosac are ambiția de a transforma Vlădești în una dintre cele mai căutate localități de către turiști din județ.

Edilul șef are în plan inițierea unor proiecte importante, cum ar fi obținerea calității de „produs montan” pentru produsele agricole din Vlădești, înființare unei tabere internaționale pentru elevi și studenți sau implementare proiectului PARC   AVENTURA de-a lungul râului Olănești și în izlazul Puțul Sec.

Un alt obiectiv este punerea în valoare a obiectivelor turistice din localitate și împrejurimi, printre acestea numărându-se Mănăstirea Lacul Frumos, o adevărată perlă a comunei.

”Avem câteva zone izolate de care mă voi ocupa în acest mandat. Este vorba de zonele Trundin, Fundătura sau Lacul Frumos. Sunt zone virgine, poziționate pe culmile dealurilor și care sunt căutate de vâlcenii ce vor să scape de zbuciumul orașului. Acolo voi iniția o serie de investiții la care includ extinderea rețelelor de gaze, apă, canal și modernizarea drumurilor. Așteptăm noile programe europene să vedem pe ce axe ne putem încadra, fie așteptăm promisiunea Guvernului Orban de a lansa un nou program național de dezvoltare” – a declarat primarul comunei Vlădești, Adrian Cosac.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like