Lucrări avansate la parcul tematic de la Mihăești

Administrația publică din Mihăești a atras fonduri, prin FLAG „Oltul Puternic”, pentru achiziționarea unui utilaj nou. Este vorba despre un tractor ce va costa circa 2 miliarde de lei vechi.

Mai mult decât atât, în cadrul proiectului finanțat prin FLAG – Lotru Olt Mijlociu, în cadrul Programului Operational Pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020 ale Fondului European pentru pescuit și afaceri maritime 2014- 2020, vor fi construite două obiective importante: un parc tematic și un bazin de înot pentru copii. Scopul proiectului este de a promova consumul de pește și de a prezenta copiilor importanța și frumusețea păstrării speciilor de plante și viețuitoare, dar și a mediului de viață acvatic. Astfel, pe terenul din satul Negreni se lucrează deja la amenajarea locului de joacă pentru copii. Aici se va construi inclusiv o clădire pentru diafilme, se vor amenaja gradene cu flori și arbuști și o platformă pentru spectacole.

“Va fi un parc tematic, în formă de pește și, evident, cu tematică pescărească. Tot aici se va construi o clădire dotată cu aparatură pentru proiecție diafilme pentru copii, cu tot ce înseamnă mediul de viață acvatic, fauna Deltei Dunării, curiozități și lucruri pe care copiii vor să le știe legate de viața multor specii de plante și viețuitoare. Deja s-a făcut prima recepție, s-a turnat placa, urmează, dacă timpul permite, să fie ridicat acoperișul, după care finisajele interioare și continuăm cu amenajarea parcului, astfel încât în vara aceasta să fie dată în folosință. Lucrurile merg din ce în ce mai bine și consider că toate proiectele pe care ni le-am propus se vor finaliza”, spune primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like