MIRCIA GUTĂU: „Nu desfiinţez corul, dar să se descurce cu bugetul alocat. Să vină cu o sursă cofinanţare”

La ultima sa conferinţă de presă, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a ţinut să nege zvonurile conform cărora intenţionează să desfiinţeze Corul Euphonia din cadrul Filarmonicii „Ion Dumitrescu”. Edilul susţine însă că nu le va aloca niciun leu în plus faţă de bugetul deja stabilit şi consideră că Filarmonica trebuie să găsească surse de cofinanţare aşa cum se întâmplă şi în alte judeţe.

„Referitor la Filarmonică, iar văd că sunt fel şi fel de filozofi care ne dau lecţii şi ne spun că nu le dăm bani. Vreau să spun cât se poate de clar: am alocat Filarmonicii acelaşi buget ca şi cel de anul trecut. Eu nu desfiinţez nimic, dar ei trebuie să se descurce cu acel buget. Toţi suntem conştienţi că nu avem de unde să dăm mai mulţi bani. Toţi vin şi cer mai mult. Aşadar, am acordat acelaşi buget şi ei trebuie să se reorganizeze, astfel încât să se descurce cu acelaşi buget. Pentru că salariile s-au mărit anul trecut cu 25% – 50% şi acum cu încă 25%. De unde, fraţilor, să suportăm! E foarte uşor să jignim şi să aruncăm cu vorbele.

De unde să alocăm bani? În condiţiile în care au fost 20 de spectacole anul trecut. Înseamnă că doar cheltuielile pentru cor sunt de 1 miliard pe lună, adică 22.000 – 25.000 de euro pe lună. Cheltuielile sunt fabuloase. Păi cu 10.000 de euro aduci nu ştiu ce cor să îţi cânte. Eu sunt total de acord să facem o asociere şi să înceapă să producă şi ei ceva, să vină cu o sursă cofinanţare aşa cum se întâmplă în alte părţi. Faptul că scriu scrisori este strict problema lor. Nu mă interesează. Pe mine mă interesează ca activitatea de la Filarmonică să meargă.

Mai nou îmi dă lecţii şi un popă, el crede că banii vin aşa, dai cu cădelniţa, întinzi mâna şi vii cu bănuţul. Să vină cu soluţii sau să dea mai des cu cădelniţa şi să vină să aducă bani la cor.

Salariul mediu al unui angajat la Filarmonică este de 4.500 de lei şi sunt unii care ia mult mai mult. Asta înseamnă 1 miliard pe lună” – a declarat primarul Mircia Gutău.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like