Președintele Constantin Rădulescu anunță că s-au primit fonduri pentru repararea drumurilor rupte în urma inundațiilor

COMUNICAT DE PRESĂ

Urmare solicitărilor Consiliului Judeţean Vâlcea, Guvernul României a alocat din Fondul de Intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, suma de 11.700 mii lei, pentru ca drumurile judeţene închise sau aflate în pericol iminent de închidere să fie redate circulaţiei în cel mai scurt timp şi în cele mai bune condiţii.
Astfel, 3 localităţi din judeţul Vâlcea, respectiv, Bărbăteşti, Vaideeni şi Nicolae Bălcescu, primesc finanţare pentru refacerea infrastructurii afectate de calamităţile naturale. Banii au fost alocaţi pentru executarea lucrărilor de refacere pod din beton armat şi amenajări hidro amonte şi aval, situat pe DJ 646 E – Bodeşti – Bărbăteşti, refacere structură rutieră pe DJ 665 – limita judeţul Gorj – Vaideeni şi refacere fundaţie drum şi structură rutieră pe DJ 678 D – Galicea – Nicolae Bălcescu – Punctul Tupani-Dicu.
În perioada imediat următoare vor fi demarate şi lucrările necesare eliminării efectelor acestor calamităţi naturale, care au produs pagube semnificative, iar drumurile să fie redate circulaţiei în cel mai scurt timp posibil.

„În comuna Vaideeni drumul judeţean este efectiv rupt şi a fost închis definitiv şi aici nu mă refer doar la faptul că locuitorii comunei sunt grav afectaţi de închiderea drumului, ci şi de faptul că drumul este extrem de important, deoarece ne aflăm în plin sezon estival. Ne bucură faptul că lucrurile s-au mişcat atât de repede şi aşteptăm ca în perioada următoare să primim şi fondurile pentru calamităţi, la nivel de comune” – susține Băluţă Achim Daniel, primarul comunei Vaideeni, judeţul Vâlcea.

„Mai avem situaţii grave şi pe alte drumuri judeţene, pentru care aştept în continuare să primim fondurile pentru calamităţi. Este o veste bună că au venit banii pentru comunele Vaideeni, Bărbăteşti şi Nicolae Bălcescu, iar principala noastră preocupare este să vedem cât mai repede drumurile redate circulaţiei. Am toată încrederea că cei de la Administraţia Naţională Apele Române vor intervini, în condiţiile legii, simultan pe albia râurilor, pentru a le oferi vâlcenilor siguranţă şi condiţii bune de trafic pe drumurile judeţene, iar efectele acestor calamităţi să fie cât mai reduse” – a declarat Constantin Rădulescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea.

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice
Râmnicu Vâlcea
16.07.2018

You May Also Like