Primăria Călimăneşti şi SC Brai Cata, deficitare la colectarea deşeurile din oraşul staţiune

Inginerul Mircea Stănculescu, fost membru al Consiliului Local din Călimăneşti, are un blog interesant. Din când în când, inginerul publică articole despre administraţia oraşului, pe care o consideră deficitară. De data aceasta Stănculescu a scris despre colectarea gunoaielor. Redăm în întregime textul său, cu menţiunea că titlul de mai sus aparţine redacţiei.

“Încă un fâs al administraţiei publice locale şi a unor acoliţi, m-a determinat să scriu acest articol care face referire la colectarea gunoaielor.
Mai spre începutul anului, primesc acasă un petic de hârtie, o fiţuică în care se anunţa o amplă acţiune de colectare şi selectare a deşeurilor. Ataşez imaginea cu acest anunţ (foto jos).

Toate bune şi frumoase am putea spune! Acest lucru ar trebui sa fie, fără îndoială, lăudabil. Asta dacă s-ar face aşa cum prevede legea.
Dar chiar şi în aceste condiţii, oamenii au început să
colecteze acele pet-uri in saci. A trecut mult timp si, cel puţin in zona in care eu locuiesc, nu a venit nimeni sa-i colecteze, drept pentru care atât eu, cât şi alţi vecini, am procedat la golirea lor în tomberoanele de gunoi.

De ce am ales acest titlu şi de ce am afirmat ca este un fâs ? Pentru ca încă de la început s-a pornit cu stângul în acesta acţiune, fără a se ţine cont de reglementările legislative în materie şi probabil cătocmai din acest motiv, acest petec de hârtie vine nesemnat, neştampilat, nici de către Primărie, nici de către operatorul de colectare (SC Brai Cata).
Mai
mult decât atât, ar fi trebuit o dezbatere publică urmată de o hotărâre a Consiliului Local, precum şi un regulament care să stabilească clar condiţiile de colectare, avantaje, costuri, persoanele responsabile, etc. Din informaţiile mele, nu a existat aşa ceva.

În al doilea rând, Primăria şi Consiliul Local au avut la îndemână, în ultimii ani alte instrumente solide pentru punerea în aplicare a unei astfel de acţiuni, destul de importante pentru un oraşul staţiune balneară, unde pretindem că suntem o oaza de linişte, relaxare, tratare şi chiar distracţie. Şi mă refer la Programul Operaţional Sectorial Mediu, de exemplu.

Iar în acest program erau prevăzute toate condiţiile, începând de la infrastructura necesară, dotarea cu tomberoane specifice fiecărui material, dar şi colectarea inclusiv a deşeurilor din construcţii şi demolări. Ştim foarte bine că la toate periferiile oraşului nostru, cel mai des întâlnim astfel de deşeuri, pentru că oamenii nu au unde să le ducă.   Dar daca se implementa un astfel de program, ar fi afectat activitatea unor firme care se ocupa si de colectarea unora dintre aceste deşeuri.

În concluzie, sugerez Primăriei şi Consiliului Local sa identifice un program cu finanţare europeană sau guvernamentală, prin care să se realizeze următoarele:

1. Investiţii în infrastructura sistemelor de colectare (spaţii adaptate, tomberoane, transport, etc);
2. Educaţie si monitorizare;
3. Diferenţierea costurilor şi stimularea cetăţ
enilor;
4. Implicar
ea societăţii civile (asociaţii profesionale, ONG-uri, voluntari);
5. Acte normative adaptate.

Bineînţeles că acest lucru ar putea fi realizat inclusiv cu fonduri proprii. Nu este cine ştie ce grozăvie ! Nu avem pretenţii să ajungem chiar acolo unde alţii transformă deşeurile în energie. Dar in aceste condiţii nu ar mai fi suficienţi banii adunaţi din impozitele noastre, impozite inteligent majorate şi mai mari decât în alte state europene,  pentru plata drepturilor salariale ale multor navetişti aduşi şi nu numai, pe diverse funcţii inventate în administraţia publică locala din oraşul nostru.

Rămânem cu speranţa!

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like